Poezie
Paradoxalul somn
Agonie
2 min lectură·
Mediu
1. Bat clopotele
Mi s-au dezlipit pleoapele în mijlocul nopții
Oceane și deșerturi îmi colindau fruntea
Auzeam clipele cum se scurg, cum se dilată
cum se unesc.
Auzeam ceasurile cum se bat între ele
secundarele cum se depășesc
minutarele cum fug.
mintea cum se zbate.
2. Și moartea veghea alături cuminte
ca o mamă venită să mă nască a doua oară
Din mantia-i pururi neagră izvorau
atât de multe culori
precum se nasc dintr-un curcubeu luat
și spintecat chiar în mijloc.
3. Am văzut cum se contopeau sub lună
albastrul și galbenul și zburda
triumfător verdele, eternul verde.
Omul a devenit concret
4. Am încercat să mușc cu dinții
o bucată de cretă și să-mi scriu cu disperare
numele să mă audă cineva,
să mă salveze cineva din mine.
5. Jocuri, jucării, copilărie, viață
îmi cer iertare față de nemiloasa
voastră uitare.
Astăzi, Doamne! Mă simt un om înalt
de două minute și douăzeci și șase de secunde.
6. Ah... de ce mi-ai dus lacrimile
la fiare vechi să se recicleze din ele
eterne speranțe bio-degradabile
de ce în nemișcare mi-ai învelit trupul
cu ce drept mă trezești din somnul meu de veci
și mă săruți, acum la miezul nopții
spre a mă trezi din întuneric.
7. E atât de târziu
Avionul meu e în triunghiul bermudelor
nu va mai ajunge niciodată
Sunt frați atât de buni frați.
Cimitirul Eternitatea și Paradoxalul Somn
001369
0