Gânduri din balcon

Rămâi departe suflet de copil. Rugina nemiloasă a vremii îți consumă seva și îți răpește parfumul unic. Dorul te chinuie și reînvie în tine pasager clipe prețioase din noaptea sacră a visurilor...cântau în cor greierii și frigul păgân se lăsa peste anotimpuri. Stele condamnate de mult la nemișcare se zbat să se cunoască. O sublimă singurătate decupată din vremea când Dumnezeu dormea... Foamea cutreieră toate venele trupului meu,de aici din dezafectatul balcon cu pereții crăpați de somn și unde adesea poposesc fantome,iar blocurile cu ziduri de piatră funerară adopstesc atâta viață. O noapte singulară, lipsită de întuneric când în mine,trăiesc atât de viu culorile copilăriei apuse.