Gigantic e trupul fetei

pe timpurile lui Lilly Marlene...acele \"două globuri de silicon\"? :) nu-mi place generalizarea aceasta, in ce ne priveste pe noi, femeile, nu-mi place nici violenta, nu ma incanta nici in poezie (depinde, insa...). desigur, poezia aceasta are forta, recunosc: incita, solicita imaginatia, in cautarea explicatiilor, cred ca...si inspira. apropo, de personajul Lilly Marlene - care a ajuns si denumire de trandafir si... - cred ca va ramane drept sursa de inspiratie pentru inca multe subiecte artistice - \"mi-a cazut\" si mie in cale, dar am scris ceva...mai putin rezistent in timp. eventual, de \"ucis\" timpul:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/145492/index.html

Ei, da, poemul dumneavoastră - \"Ce rochie roșie ai Lilly Marlene\" - e scris într-un alt registru, oarecum mai senin și conține parcă nostalgia acelui cântec care cutreiera fronturile și tranșeele, ca o scrisoare roz trimisă de-acasă combatanților. Vă felicit, e un poem nemaipomenit. În ceea ce privește poemul meu, cred că el e mai sumbru, e atemporal, conturează tot un univers cazon, dar mai întunecat, mai apăsător, cu niște protagoniști pe care izolarea pe mare i-a adus în pragul nebuniei. Poate fi vorba aici de foame, la figurat și la propriu, de puțin canibalism, deși fata-sirenă e într-o oarecare măsură și pește, de frustrări sexuale puternice și de multe alte lucruri. Observația dv. abia sugerată, cum că pe vremea lui Lilly Marlene nu se făceau implanturi cu silicon, nu se susține, pentru că, așa cum vă spuneam, timpul poemului nu e precis determinat. Vă mulțumesc mult pentru că v-ați găsit răgazul să îl citiți și vă sunt recunoscător pentru steluță. MFS

stângu’, stângu’, stâng, drept, stanguuuul,

femei uriașe sunt pescuite din mare
tăiate felii, înfășurate în frunze de varză,
până la ultima falangă,
până la ultima unghie,
până la ultima răsuflare intrauterină și primul scor apgar

lili marlene, lili marlene, vorba lui fasbinder: “dragostea e mai rece decât moartea”
moartea e mai rece decât femeia,
omul cu guler alb e mai rece decât iadul,
plină de gingășie micuța franțuzoaică,
din palatul de silicon de lângă pădurea cu inimioare,
placă de patefon, scarțâind în abis
plânsul ei,
râsul ei,
țipatul ei de iubire

lili marlene, lili marlene,
în tranșee soldații aliniați cu arma la umăr
aruncă la picioarele cezarului zaruri măsluite
1-2, poc, poc, moare dușmanul de clasă
2-1, mor eu,
3,4,5,6,7,8,9, dispare o lume

lili marlene, lili marlene, știai, orice pat are 2 ferestre:
make love not war,
make war not love,
to be or not to be, nu este o simplă întrebare,
este un măr,
cu o amprenta dentară
pe care o vom numi cândva
povestea peșcărșului fără o aripă
fără un ochi
făra o pană de anima albastru marin.

Poem vizual remarcabil prin lipsa de frumusete a compozitiei plastice, care mie mi-a adus in memorie amintiri amestecate dintr-o opera: Turandot si dintr-un film: Ingerul Albastru, fara sa inteleg exact de ce. Poate, pentru ca orice femeie ce cade prada slabiciunilor sale, devine o \"fructa\" de mare, pe care nu este greu sa o pescuiesti, greu este sa nu i te supui coborand, treapta cu
treapta, precum profesorul din Der Blaue Engel, in regia lui Sternberg, pana cand ajungi un simplu soldat si razboiul la nivel planetar sau \"local\", betia, usurarea, jucariile playboy, devin cele mai formitabile mijloace de petrecere a timpului liber.
Poate ce am scris eu aici nu are nici o legatura cu cheia in care un \"cititor destept\" ar fi interpretat poezia, dar de la amestecul asta de ganduri s-a nascut imperfecta mea lili marlene, replica palida la poeziile Silviei Caloianu si lui Mircea Florin Sandru.