Poezie

Am prieteni puțini

1 min lectură·6 iulie 2011

Mediu

Am prieteni puțini, sunt un singuratic, și ea îmi spune

Că e un semn rău, că trăiesc departe de lume,

În copilărie mi se spunea „Lupul”.

Stăteam pe malul râului și aruncam pietricele,

Citeam enorm, fumam în closetul școlii,

Noaptea, sub imensul frăgar, ascultam

Fojgăiala insectelor. Câte un tânăr murea

Acoperit de avalanșă, la munte.

Bărbații îi puneau brazi la mormânt și îi cântau,

La pomană pălinca făcea în cană mărgele.

Era ca la nuntă, dar eu, în colțul mesei, încrâncenat,

Îi priveam cu ochi sticloși și îmi doream

Să nu le mai văd fețele tâmpe.

Apoi la oraș, când beau bere și râgâiau,

Și erau fericiți și își apropiau de fața mea degetele lor unsuroase,

Privindu-mă ca pe un animal ciudat,

Pe când eu trăiam o stare de scârbă.

Și azi umblu de unul singur noaptea pe străzi

Poate că am ceva sălbatic în priviri și mă apropii cu teamă de oameni.

Am prieteni puțini și ea îmi amintește:

În copilărie ți se spunea „Lupul”.

003.673

Mircea Florin Șandru. “Am prieteni puțini.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-florin-sandru/poezie/13984369/am-prieteni-putini

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.