Poezie

Strada Docenților

2 min lectură·17 mai 2011

Mediu

Azi voi fi blând, te iert orașule, primăvara curge pe străzi,

Se subțiază încet pielea și sângele, simt fiecare atingere

Ca o fiară. Adolescenți blonzi pe nesfârșita alee, case de lemn,

Roire de frunze în încremenitul muzeu, lumină pe lacuri.

O, corpul meu abandonat se trezește, își dă jos carapacea,

Fiecare celulă își deschide pragul sonor, aude, pândește,

Cu fâșâit de mătase trece femeia într-un halou de parfum,

Ochiul o urmărește sclipind, apoi se întoarce în sine,

Abandonează. Să rătăcești singur,

Să treci pe șoseaua Kiseleff, să te pierzi pe strada Docenților,

Să te speli de furia zilei. Un înveliș alb se lasă pe case,

Forme de var, micelii, mișcări stinse de aripi.

Pe balconul baroc – vioara, cămăși, miros de cartofi copți,

Partituri risipite: \"Pelerinajul Rozei\" de Schumann.

Mașini trec spre direcții necunoscute,

Oameni plutesc în neștire pe străzi, se urmăresc,

Prin geamul deschis plânge \"viola da gamba\".

Vom căuta o mică terasă. Aur își pune pe gheare vinul,

Dumnezeire. Șirag de flori, aburi de la vechiul grătar,

Foc stins în pahare. Voci în surdină,

Poem în surdină, simțuri care lucrează tăcut în viscere, în pori.

Azi voi fi blând, te iert orașule, primăvara curge pe străzi,

Se subțiază încet pielea și sângele, simt fiecare atingere ca o fiară.

003.182

Mircea Florin Șandru. “Strada Docenților.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-florin-sandru/poezie/13980229/strada-docentilor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.