Toată splendoarea voastră stă pe cartoane și mi-e ciudă că mie artificiile îmi dau spasme. și-atunci văd cum gândurile-s lene, lepră, dar nu pot în toată mahmureala asta schizofreniformă. fetișul
Copila cu ochii veșnic înmugurați de lacrimi
Privea amăgitor spre cel mai eclatant astru.
Prizonierul mârșav al acestei lumi
O întrebă rânjind dacă ar vrea să ajungă acolo sus precum ceilalți
cu coatele goale
stau pe banca murdărită
de prea multe cărți de vise
îngreunate cu ilustrații alb negru.
cu privirea suspendată
privesc tricolorul
șifonat de atâtea generații
frânte în două.
Leagăn mâna sufocată de grija celeilalte mâini
în speranța că cineva se va autodecupa din covor
doar pentru mine; doar pentru mine.
Suflu greoi sub zece tone de gânduri mai ridicole
decât lampa
Cu brațele mele anemice
Îmbrățișez relația noastră anemică
Tu dispari și reapari fără să mă anunți
Eu aștept într-un colț ascuns
Ocazia pierdută.
Îmi pare rău pentru ce s-a
