Poezii

Toată splendoarea voastră stă pe cartoane și mi-e ciudă că mie artificiile îmi dau spasme. și-atunci văd cum gândurile-s lene, lepră, dar nu pot în toată mahmureala asta schizofreniformă. fetișul

fugim de colții benedictinilor prin unghiuri mute. liniște, răcoare subit ploaie caldă lemnoasă clipocit, pielea lovește-n apus priviri putin mai mult decat inocente zamfira ne-a

Leagăn mâna sufocată de grija celeilalte mâini în speranța că cineva se va autodecupa din covor doar pentru mine; doar pentru mine. Suflu greoi sub zece tone de gânduri mai ridicole decât lampa

Copila cu ochii veșnic înmugurați de lacrimi Privea amăgitor spre cel mai eclatant astru. Prizonierul mârșav al acestei lumi O întrebă rânjind dacă ar vrea să ajungă acolo sus precum ceilalți

cu coatele goale stau pe banca murdărită de prea multe cărți de vise îngreunate cu ilustrații alb negru. cu privirea suspendată privesc tricolorul șifonat de atâtea generații frânte în două.

Cu brațele mele anemice Îmbrățișez relația noastră anemică Tu dispari și reapari fără să mă anunți Eu aștept într-un colț ascuns Ocazia pierdută. Îmi pare rău pentru ce s-a