Minzareanu Andrei

Munții sunt la locul lor. I-am verificat acum cinci minute Timpul este și el la locul lui, ceasul ticăie încet. Soarta este și ea la locul ei, în farfuria plină de mâncare. Totul este la locul

Ce ar fi dacă azi am pierde Locul în eternitate? Am fi niște oameni simpli Cuceriți de univers. Am face pe plac Creatorului Și ne-am îmbrățișa unii pe alții Într-un tot de pământ. Avem

Astăzi e vineri O zi de trecut în calendar cu X Mă dor ochii din cap Când încerc să îmi aduc aminte de ziua de ieri. Sunt pe alocuri trist, vreau să uit totul Dar pe de altă parte vreau să îmi

Un câmp apos În universul nostru de abanos O mică bucurie Pe față ta cât o făclie. Un cerc cu riduri groase Pe mâinile tale păroase. E frig, e ger, totul e șters Aștept să te-ntorci, în

Azi noapte am plecat în zare Să cunosc toate ființele din altare Vreau să fiu doar eu și lumea mea. Am adormit în sunete stridente Mi-am răzuit nervii pe voci albastre Am auzit cum plânge

Priveam în metrou, prin gurile de oameni Și nu vedeam nimic, totul era o mare umbră. Un vis pierdut, prin nestemate pure. Piciorul îl aveam prins între uși Auzeam vocea ce se perindă în

2 plus 2 fac 256 în universul oamenilor muți priveliștea e plină de înțeles și se prelungește de la lună pân la soare. Cuceresc cu lumina din gene și ultima răsuflare de umbră. 2 plus 2 fac

În ochi mi s-au dezvoltat de curând două idei nocturne una vibrează pe repede înainte și îmi luminează glasul.E eternă și veselă. Îmi iese din când în când din ochi, și se distinge între pereții

În colțul cel mai din dreapta al camerei Pe un întuneric evident La umbra copacului nărăvaș 2 scheleți joacă șah pe porunci. Și își îndoaie ei degetele la fiecare mutare Se agață din când

Robii iubirii noastre Merg scâncind printre rădăcini groase Aleargă în jurul firului de iarbă Și se-nneacă. Robii iubirii noastre stau temeinic printre astre Culeg razele de soare Le

Promit în fiecare seară înainte de culcare Să te port în visele mele murdare Aș vrea să alergăm pe cîmpiile vieții ținîndu-ne strînși pe aripile sorții Eu să iți spun că îmi ești calea....tu să

Săgeata din dreapta mă avertizează să nu intru în șanțul Armoniei. Mă atașez ușor de marginea trotuarului Și intru pe burtă în sânul noii mele familii. Îi simt apropiați…mă stimează pentru ceea ce

Când pleci spre fericire, nu ții cont de nimic Nici de mirosul de clor din sala de așteptare, ce te trage de mână Insistent. Nu, iți acord atenție mai târziu După ce mă spăl pe mâini. Ajung să

Copii mici dorm în perne de vise Moleșiți de căldură, stau la umbra gândurilor Și visează o viață legată. Mirosul de picamăr nu mai răzbate și infinit Citesc pe chipul lor urme de căscat sonor,

Ești zâmbetul meu în cărti deschise prea devreme Timpul nu mai licărește demult in ele, s-a stins pur și simplu Mai tragic însă toate s-au dus pe apa neatinsă A amintirilor arcuite pe malurile

Să ne jucăm de-a primăvara În amintirea vremurilor în care Copii fiind ne îngropam tălpile picioarelor În iarba verde din curtea bunicii. Să nu mai cerșim zâmbete oamenilor posaci Ci să gustăm

Pornești la drum cu ploaia-n spate, Cărările sunt neumblate, iar stropii Hrănesc pământul. Zgomotele aleargă în jurul unui centimetru De piatră scoasă din iarbă. Totuși, e luna mai iar gradele

Rațiunea a născut iubirea Iubirea a născut suferința Suferința a născut iertarea Iertarea a născut amăgirea Amăgirea a născut tristețea Tristețea a născut deznădejdea Deznădejdea a născut

Nopțile s-au însenitat de la luna roz De ieri. Iar cuvintele nu se mai leagă Decât cu o funie strânsă bine De crengile pline cu flori. Misterul primăverii s-a dezlegat: a venit vara. 30 de