Poezie
Consolare
Metafora
1 min lectură·
Mediu
Metafora mea se decojește de straiele ei de înger
Și mă dor tălpile căci calc doar pe cuvinte aspre.
Mi-am înghițit dramele de alcool și de fum ,
În urma i-am lăsat trecutului scrumiera de vise efemere,
Cerul e îmbibat cu dorințele mele ,
Iadul tău e un paradis concret ,
Þi-am zis că în lumea mea adevărul se îmbată
Cu cofeină ,
Și tu mă întrebai câte grame de stele și câte boabe
De raze încap in 2 cuvinte?
Atunci când mi-ai zis că pleci
Și că vei aștepta o altă inima să se topească
Lângă a ta ,
Când am căzut in mijlocul cerului ,
Am realizat că nu puteam zbura ,
Spune-mi ca dimineața asta nu ne va desparți
Un bloc de idei masive ,
Niciodată nu mi-am udat și îngrijit cuvintele
Și totuși ți-am aruncat spre jumătatea mea de cer
Dorul și ti-am sângerat pe pleoape cu o pată de cerneală
Îmi curge rășină din aripi și o sa crape ,
Pielea veșmintelor tale metamorfozate.
002.831
0