Miklos Emanuela

Sunt captivă intr-o lume Plină de formule, Plină de cifre neînțelese De unde nimeni nu iese. Cu toții vrem să evadăm, De-acea lume să scăpăm. Numai vrem sa fim captivi! Într-o lume de

Forma generală, forma actuală A inconștienților, Bătăușilor, ingraților, răilor A înșelătorilor. Falșilor, needucaților! A oamenilor. Apreciați, iubiți, protejați. A prietenilor. Adorați,

Furia-l inundă Ploaia-l afundă În minte-i furtună Dar vrea s-o ascundă. Vrea s-o dezlege Nu-l înțelege, N-are ajutor Îl cuprinde un fior N-are putere Simte că pierde Furia-l

Ca o umbră stă dinou Ascunsă după fereastră, Sentiment ca de tortură O învăluie în gânduri. Munți enormi de stări frustrante De-acea umbră cunoscute, Lor le sunt împărtășite Doar de ea

Stam în beznă Eu cu mine. Și-afară e lună plină, Prin sânge îmi curge frica, Simt că vreau sa văd lumină. Pe scări iarăși trec fantome Oameni ucigași, vampiri Fulgeri mari pe cer sunt

Sunt o harpă încolțită Ascunsă, bine păzită Cântărețul mă alintă, Durerea el mi-o alină. Sunt un sunet cald, Îndurerat. Ce-asteaptă să fie ascultat Sunt o viață, sunt cuvânt Ce mereu