Mihnea Simian

Nu aveam de gând să mă identific cu personajul (de fapt cu naratorul) când am început să scriu textul, de aceea am ezitat sa îl clasez la \"Personale\". O categorie gen \"Jurnal\" ar fi fost mai potrivită, dar nu am găsit-o.
Mulțumesc pentru citire!

Mulțumesc, mă bucură mesajul tău. Îmi cer scuze pentru întârziere.

Dupa felul in care vorbesti in a doua parte a comentariului, ma intreb daca ai fost la licart..
- am stat la rude fiindca noi am ales asta
- programul a fost unul concret si respectat in f mare masura
- cazarea a fost foarte buna, am vazut si eu camerele, si e normal sa fie controlate la plecare, asa mi s-a intamplat la toate concursurile la care am fost..

Legat de jurizare, intotdeauna va fi discutata.. si mie mi-au placut mai mult cei de la ECOU, dar nu sunt in masura sa jurizez din TOATE punctele de vedere o piesa de teatru (ma gandesc numai la efortul trupei ATELIER de a memora si un script, pe langa miscarea scenica)

jurnalul de bord nu minte niciodata; rapirea lui trebuie planuita intru o desavarsita uitare de sine. Atunci vei prinde si crabi.

\"În singurătate și suferință se călește sufletul poetic...\"
Această idee se regăsește și la M. Eliade. Artistul are nevoie (sau hai să spunem că este condiționat) de un gol sufletesc, de o neputință sau de un sacrificiu pentru a își perfecta creația. Adevăratul creator vede așadar în artă o modalitate de eliberare, o modalitate de a își vindeca rănile interioare. Aș fi prea crud sa o numesc lege a compensației .. e o prostie, mai degrabă aș vedea acest gol sufletesc precum dramul de nebunie atât de necesar unui geniu.

\"Add to favourites...\" :))

Și eu te invit să asiști precum spectatoare la fuga acestor copii teribili călcând valorile în picioare. Îți înțeleg revolta față de aceste simboluri ale profanului, căci și eu ajung uneori chiar să mă urăsc pe mine.
Privitor la poezie, eu o văd bine realizată având toate caracteristicile unei reușite excelând prin originalitate. Bravo!

Mai curând iluzia de a putea accede la absolut îi oferă dorința de viață. Lipsa de a cunoaște adevărul îl pastrează pe om in condiția sa de simplu pasager al acestei lumi. Chiar și noi știm cât de mică importanță are această discuție, știm că nu duce nicăieri, și totuși sperăm .. fără măcar să putem spune la ce anume (?)

\"Ochiul meu nu percepe realitatea, căci eu văd numai noaptea, și mânată de dorința de a descoperi adevărul eu mă văd în interiorul meu\"

Cât de bine ai surprins aici .. O mică povestioară auzită de la profesoara de lb română suna așa: \"Dumnezeu a cerut unui înger să ascundă adevărul de oameni; a căutat acesta ascunziș în mări, oceane, munți, însă în zadar.. omul îl va afla. Singurul loc inaccesibil, spune Dumnezeu îngerului, va fi in interiorul său, in conștiința omului.\" .. ce frumos ne amăgim