Poezie

Surâs într-o lacrimă

POEZII

4 min lectură·5 septembrie 2007

Mediu

Din volumul „Surâs într-o lacrimă”, - Edt. Amurg Sentimental, BUC. 2007

de Mihail Tănase

Cel mai mult

Mi-e dor să privesc toamna

să zbor cu cocorii în gândul

de tristețe

să ascult tăcerea

nopților - tăcerea

frunzelor moarte-

dansul ploilor în orizonturi

rănite.

Dar cel mai mult

mi-e dor să privesc un

tremurător surăs -

chipul tău de înger…

Mărturisire

M-ai lăsat oboist și gol…

Fără să știi m-am ascuns în

privirea ta pură

ca să plang…

Zorii mă îmbrțiișează cu

roua trandafirilor galbeni

uitați într-o nemărginire de clipe…

Și ploaia s-a oprit...

Atunci când ploua

potecile mi-erau ascunse…

Încercam să plutesc în

albastru – încercam să

respir firul de iarbă –

și mă îmbătam cu un pumn de

frunze...

Atunci când ploua

eram speriat că timpul

nu va ajunge viitor, și

desenam ani cu degetul pe

rănă...

Ai apărut tu...

Surâs într-o lacrimă.

M-ai chemat din ploaie și

mi se părea că te cunosc de milenii.

Mi-era teamă că nu voi ajunge

la timp pentru a respira seninul

privirii tale.

Dar nu a fost așa –

și ploaia s-a oprit...

Dorință

Lasă-mi mie norii!

Ei mă ascund în patima

visării...

Lasă-mi mie ploaia!

Ea îmi aduce liniștea și dorul

într-un dans de clipe...

Lăsă-mi mie stelele!

Ele îmi îmbrățișează tâmplele-n

tăcere...

Lasă-mi mie luna!

Ea îmi reflectă ca-ntr-o oglindă

chipul tău...

Dilemă

Nu mai știu care din noi

desenase primul iubirea pe

aripa visului născut în

lacrima înserării.

Nu mai știu care din noi

a cules primul stelele

înghețându-le pe buze.

Nu știu care din noi a

rătăcit chemarea din

cumpăna unui destin efemer...

Vis

Era un alb înstelat

ce mă privea umil.

Am întins mâna să

mângâi acel dans

nescris de Înger.

Într-un târziu

sângeram pustiu..

Vinovăție

Nimeni nu era

vinovat pentru timpul

pierdut...

Îl priveam prea

modești și cuminți cum

se pierde pe frunțile noastre.

Obosiți,

ne-am zăvorât tăcuți

în cămara iubirii...

Noaptea de ceară

Aș fi uitat totul:

Într-o secundă...

Fericirea,

iubirea,

ura,

și inima mi s-ar

fi topit fără să-nțeleg...

Aș fi uitat totul:

Într-o altă secundă...

Chiar și târziile

plecări și nici-o suferință

nu m-ar fi putut ajunge...

Dar mă dori tu,

cu patimă,

și sângele meu așteaptă

ultima liniște,

în noaptea de ceară...

Arborele vieții

M-am născut să vânez...

Din miliardele de vieți,

mie mi s-a dat una.

Cu scop precis:

să vânez.

Fără să pretind ceva.

Într-o noapte am vânat durerea...

Se încurcase

în crengile unui copac.

Mai târziu am aflat că se

numea arborele vieții,-

și am închis-o alături

de iubire...

Se usca...

Așa că am udat-o cu o

lacrimă...

Târziu

Ai înțeles târziu.

Și era atât de

simplu totul

încât ne-am

speriat de noi

ca de o iubire

pierdută.

Þi-am trimis

stelele în

acea primă noapte –

și tu le-ai închis

în cămara iubirii...

Recurs la iubire

Dumnezeu ne cunoștea

cel mai bine –

Ne pictase în a șaptea zi

într-o paletă

de septembrie.

Și erau multe plecări,

rănite frunze într-o

expoziție jilavă de clipe.

Tăcuți făceam recurs

la iubire...

Călătorie

Mă-ndrept spre

insula mâine,

cu barca fostului

Ieri.

Lumina bate-n

clopotul rugii cu

același etern

început.

Glas de aramă

buzele-mi șoptesc

într-un sfârșit...

Zidire

Uitasem pe buze

sărutul tău adolescentin

călcând dureroasele ploi

în cuvinte.

Și uitasem în suflet

dorul de tine,

tăcut,

înfrânt,

căutam Îngeri să

mijlocească

drumul dintre noi...

Complicitate

Și vișinul s-a

uscat...

Vișinul ce naște

în fiecare vară

flori în părul tău,

plânge pe

umărul toamnei.

Noi trecem pe

străzi de mahala

călcând nebunia

în picioare.

Doar soarele ne

e complice:

acoperindu-ne cu

feciorelnice

raze de iubire...

Atunci când plouă

îmi place să umblu

desculț prin cuvinte,

să simt între degete

fiecare literă,

fiecare silabă.

Atunci când plouă

îmi place să sorb

fiecare picătură de pe

firul ierbi.

Atunci când plouă

îmi place să mă pierd

tandru în privirea ta...

Zâmbet târziu

Eram trecător

neștiut –

prin viață...

Tu o știi cel

mai bine.

Chiar mai bine

decât Dumnezeul

care mi-a sădit în

suflet râu de lacrimi...

Eram trecător

grăbit,

neștiut –

într-un

zâmbet târziu...

013.596

nu se postează decât o singură poezie pe o pagină; a nu se scrie titlurile în întregime cu majuscule; citiți reguli site înainte de postare.

Surâs într-o lacrimă

Despre aceasta lucrare

Cum sa citezi

Comentarii (1)