Poezie
Renaștere
1 min lectură·
Mediu
Ca un nebun umblam
Prin închisoarea vieții,
O frunză rătăcită
Pe aleile tristeții.
Ș-atunci, dulce copilă
În brațe m-ai luat,
Cu mângâieri sfioase
Tu mie m-ai redat.
Și te-am iubit o clipă...
Căci tot ce e iubire
În al timpului amurg
Sfârșește-n amăgire.
Și ne-nțeles de nimeni
Eu merg pe drumul meu,
La chipul tău frumos
Gândindu-mă mereu.
001198
0