Mihai T. Ioan

Spuneți-mi, m-a căutat cumva vreun înger În dimineața asta fără calendar Că stau pe prag și îl aștept și sânger Cu vin, cu miere și zahar M-a căutat un înger, n-ați văzut ? Ori s-o fi dus la

De ce ai venit și anul ăsta iarnă Credeam că o să rămâi prin țări străine Nu am nici lemne, nici varză în povarnă De porc nu mai vorbesc că mi-e rușine De ce-ai venit cu aspra ta zăpadă Nu

Într-o zi Dumnezeu Mi-a luat Din mână Condeiul...

Mi-am adunat astăzi la prânz, supt nucul din grădină, motanul, mâța tărcată, cea surie, pe cele două cățele obraznice și, pentru imparțialitate, am invitat și un dulău răpciugos din vecini, care e

Corăbii de aer Niciodată nu se scufundă Pânzele lor sunt aripile unor îngeri tragici Þintuiți pe catarge Așa plecat-a Cristoforus Numit și Columb Să caute marginea lumii De plumb.

Pasărea cu Șapte aripi Câte una pentru fiecare zi din săptămână Zboară într-o rână Pasărea mea Vai de ea... Vai de ea... Vai de ea... Ar trebui să o mut Într-o săpămână Mai bună... Mai

Stră-coborârea poetului în moarte Și dacă o să mor nu am să mor de tot Rămâne din mine o sfărâmă Închisa-ntr-un nepot. De care el săracu nici măcar n-o să știe De unde așa neliniști și

Rup arcușul și îl arunc Lăuta cântă în continuare... Smulg corzile una câte una Dar lăuta cântă... O fărâm pe lăută în bucăți Și fiecare bucată are un crâmpei de

America e plină de câini. Fiecare american are o casă, nevastă, doi copii minori și un câine. Așa e în America. Ba chiar putem afirma că numărul femeilor măritate este egal cu cel al câinilor. Sau

Cum mă sting încet și pier Jumătate pe pământ, două jumătăți în cer Plâng de neogoi și sânger Parcă mă prefac în înger Aripe de catifea Îmi îmbracă umbra mea Și sub ele plumb topit Răsărit și

PISICA PE ACOPERIȘ Pisica era pe acoperiș. Roșie, ca purpura, ca sângele, ca rubinul, cu ochi fosforescenți și în jurul ei o aură

Închisoarea zăpezii Gratii elegante Fuioarele de fum Mă strecor ca un șarpe Solzii mei fulgi reci Fug dintr-o iarnă Despre care se tace În cuvinte... Închisoarea zăpezii Sunt de fapt

Epilog Se spune că în clipa morții vezi, într-o străfulgerare de secundă, oameni și întâmplări prin care ai trecut de-a lungul timpului, lucruri pe care le-ai uitat, despre care nici măcar nu mai

Rostul cuvintelor Cum fug ele de la mine Triste și fără vlagă Prunci pierduți... Cresc singure Hoinărind prin lumea largă Precum copii străzii Când se întorc într-un târziu Nu le mai

Pe fața nevăzută a lunii Există o țară În care se duc poeții Atunci când se duc Închiși în cuburi de cristal Sunt aliniați de-a lungul bulevardelor Din țara aceasta Și în fiecare dimineață

INTRÂND CU DREPTU-N EUROPA EPILOG Cuțitul îmi pătrunde adânc sub coaste, cu lama lunecoasă și rece. Nu simt nici un fel de durere. Doar gândul ascuțit care îmi arde creierul. O să mor… O

SUTA DE EURO Ce face românul când nu mai are nici un leu? Păi, schimbă o sută de euro. Pe scară la mine, aproape că nu mai sunt vecini, au rămas doar babele și liotă de copii. Restul lumii e

Azvârlit în singurătate Ca un semn de carte uzat Pe care îl abandonezi în volumul Deja citit Pe un raft de sus din bibliotecă Un loc în care nu te mai obosești Să ajungi niciodată Poate că