Mihai Sava

Domnule Petrea, deși sunt de (aceeași) părere că Dumnezeu, în curul gol, arată exact ca toată lumea, mă mir de curajul de a sparge icoanele cu pumnul, fix în biserică. Ãsta nu mai e un simplu fluierat...
Căutați repede adăpost, domnule, au să cadă fulgere și tunete! Dacă aveam steluțe, vă acordam una, post-mortem, :).

Ești aiurit tare, măi, omule!
Lumea îți arată pantoful, de care stă lipită o bucată de hartie igienică, iară tu te uiți în sus și-ți pipăi șapca...
E clar că ori ești unic și trăiești în sfere, ori nu ești de pe planeta asta și ai picat pe-aici cu misiunea, primită de la șeful tău marțian, de a scrie poezii pâna ne omori...
Anyway, ca să pot dormi liniștit (că numai acolo mi-e gândul, de zile intregi): rogu-te, mergi la versul 6 și scrie "răvășesc", in loc de "răvășește". Așa e bine, așa e datina, la noi, în colțul ăsta de planetă, crede-mă pe cuvânt.
Forța fie cu noi!

Există, undeva, în text, un dezacord. Nu mă refer strict la vreo idee, că pe aia n-am prins-o; nu mă refer nici la faptul că, până și în death-metal, chitara (cu tot distors-ul) e musai să fie acordată; mă refer la banalul predicat rămas puțin orfan, după impactul între sine și non-sine. Air-bag-ul montat de bunii editori nu se deschide, probabil, la viteze apropiate de cea a luminii...

Salut, Razvan!
"Pasiv-agresiv" este atunci când tu mă enervezi, iar eu mă abțin să te pocnesc, în felul ăla în care tu știi că mă enervezi iar eu mă abțin să te pocnesc. Asta este explicația simplă/simplistă, din care probabil că nu ai să înțelegi mare lucru, dat fiind...., dat fiind. Altfel, scoate de sub șezut dicționarul ăla gros pe care îl tot călărești, caută definiția lui "pasiv-agresiv" și mai elaborează o poezie.

Așeaz-o cărămidă cu cărămidă, ca-ntr-un joc de Tetris. Aliniată și încolonată, dispare în subsol.

Dom'le, tras pe dreapta pentru fapte, am citit cateva răs-poezii de Gatlan, gasite din plictiseala. Rastimp in care militianul chinuia un pix si un proces verbal. I-am spus sa mai scrie unul, tot asa, incet si cu grija, ca nu ma grabesc, am dat de niste poezii faine si nu plec nicaieri...

Ha! Ioană, multzam și mă înclin. Numai că înțelegerea mea-i mioapă, e puțintel peltică și cam șchioapă... Poema de mai sus este lucrată din ceea ce urmează (adică originalul, ăla de-a venit pe lume și pe limbă ca prim-născut, direct de la maica născătoare de rime):

Din salvatorul leneș pozat doar din profil
(Un tablagiu din tablă croit cu pas umil)
S-a scurs pe la reflux un soi de silă
Înțepenind corăbiile pe chilă.
Și ninge, în vârtejul retrograd
Diatomee fulgi mi se topesc pe cord
În liniști scara mea se face gard
Destin ultimul far, bandă tribord!

Eu "rezonez" cu infantul ăsta, scornit dintâi. Urât, defect, cum o fi el... Am eu dreptul să-l alung, să-l pun în coș și să-l dau la vale, pe râu, numai fiindcă se pare că are un geamăn ce respiră afara din Atelier?

Ia, uite!, zic, un poem scânteie, cuvinte care bat din palme, versul ca vreo explozie de balon de săpun... ce poate fi "brusc" intr-o poezie de Geier!? Si m-aștern să citesc, cu grabă, fără să văd subtitlul... Pe la "pisici" mă încrunt, la "toropite" am o bănuială... și, în fine, inima mi-o ia razna prin "corabii". Am tras o sperietură soră cu moartea! Nici acum nu știu sigur ce s-a întâmplat. Ideea este că, până la mintea de pe urmă n-o să mai am somn, doar același zâmbet fără explicație.

Aveai dreptate, pe unde ai scris despre vibratiile proprii care trebuie transmise catre terti/spectatori: scriem pentru noi, catre ceilalti. De-aia sunt eu acum unul dintre bostani, vecin cu secera-coasa, sub cerul impietrit. Un joc simplu precum fiecare toamna in care mai murim putin. M-ai inchis in lumea cat margeaua, un pepene din gramada privindu-si reflexia in universurile adiacente din sirag.

Joana, recunosc un gest frumos, cand vad unul. Poezia ta n-avea vreo hiba si noi toti am stiut asta. Apoi, ai inteles ca niste carcotasi cu ceva ganduri mai brumarii ar putea citi anapoda... Drept pentru care ai vopsit versul cu oleaca de verde. Ma-nclin, jos palaria!
Noblete si umor fin - multzam.

Ioana, salutări din România, unde "stropitoarea", urmată de "mea", poate ferici orice melc aflat, cu ceva noroc, în bătaia firicelului. Citesc mai tot ce scrii, cu seriozitate, de regulă. Însa aici m-a pufnit, involuntar, un val de voie-bună. Este din cauza mobilierului meu interior, de care s-au sprijinit până acum o droaie de târfe și bețivani. Comentez doar fiindcă naivitatea ta orbitoare mi-a înmuiat oleacă inima. Dacă n-ai chef sa ștergi "mea", o să încercăm noi să citim cum se cuvine...

Hihihi... fain experiment! Ce am priceput: tonurile de iarba se intind de la natural pana la artificial trecand prin cea verde, de la caine de-acasa. Acum, mesajul putea fi oricare, sau niciunul, ce e interesant este cum cuvintele rebegite s-au inghesuit unul intr-altul. Aiureala mi-a facut bine; parca l-am citit din nou pe Slapac - pe care nu-l mai gasesc prin biblioteca si m-apuca nervii...

Da!!! Am citit un o roaba de "poezie" pe site-ul asta si-am crezut ca e in van... Felicitari, domnule, mi-ati redat invidia! Chiar si fara sa inteleg "anotomia" (am sa caut in DEX, sa vad ce-i aia), am sa-mi aprind un kent si-o vodca si am sa mai citesc o data.