Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În fiecare zi se întâmplă ceva

1 min lectură·
Mediu
În fiecare zi se întâmplă ceva:
se duc mormonii la balul elefanților,
în patria sicofanților.
În fiecare zi se întâmplă ceva:
se retrag peroanele în locul trenurilor,
se desfac contracte la calea ferată,
surzii nimeresc în contrabandă.
Staroste
al culoarelor de spital,
al spițeriilor de furnal,
încă nu s-a inventat
cosinus din tine pătrat!
În fiecare zi se întâmplă ceva
dizarmonic și frust,
altundeva
se aprind luminile împărțind
ferestrele
în clase sociale
și clasoare cu timbre.
În fiecare zi se întâmplă ceva;
mirosul băncilor,
mirosul banilor
nespălați,
băltind pe ecrane.
Se întâmplă că dobitocii
trag sforile,
trag apa,
își sapă groapa
și se cred inorogi.
Trec strada,
iar pe la jumătate se ia și semaforul după ei.
În fiecare zi se întâmplă ceva.
Ce dracu' se mai poate întâmpla?
022.773
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
129
Citire
1 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Mihai Robea. “În fiecare zi se întâmplă ceva.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-robea/poezie/174729/in-fiecare-zi-se-intampla-ceva

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cornel-ghicaCGCornel Ghica
in fiecaree zi aceleasi fapte ne macina trupul si spiritul decazut intre versurile astea pacatoase. traim o poezie a mileniului 3... si ne pare rau . cautam obsedanta creativitate a realului, dar sfarsim printr-o zi ( mereu aceasi ), mereu petrecuta intre capcane si dobitoci.
p.s. la fel si siteul asta!!
0
@mihai-robeaMRMihai Robea
Multumesc pentru vizita, Cornele. Daca am ceva de spus
incerc sa o fac fara incrincenare, chiar amuzat, si apoi
lumea asta e cea mai buna dintre toate lumile posibile...
pentru ca e singura. Beleaua e ca uneori nu-mi iese.
0