Târzie

Nopți cu tine, în care mă pierdeam în părul tău cu parfum de ireal, în ochii tăi curioși și sclipitori, în formele tale calde și înțelegătoare. Guri răzlețe de aer, inspirări adânci, suspine furate unui timp neîngăduitor. Bucuria de a se acoperi cu plapuma și de a redescoperi somnul, de a te vedea: valurile tale moi se contopeau cu întunericul numai pentru a forma o imagine mai clară și mai concretă. Tu te infiltrai în mine, ca de obicei, pe nări și îți făceai un culcuș în alveolele mele. Uneori răbufneai de acolo sau din întunericul înconjurător printr-un suspin. Pe ceafa mea tronau acele imagini care fuseseră privite tocmai când nu mă uitam. Mă scărpinam fudul, apoi îmi vedeam mai departe de drum. De drumul care ducea de la mine înspre tine. Fluturii nopții, ai trecuturilor posibile și ai viitoarelor certe, se perindau nestingheriți prin acest întuneric gros scârțâind din aripile lor de lemn, mai ales când aterizau pe linoleum. Ceasul ticăia neperturbat într-un ritm nerespirabil, așa că am fost nevoit să declar timpul un moft. Ceasul ticăia în continuare.