cred că așa aștepta și Cousteau
în batiscaful său
scufundat în albastru
puțin claustrofob
puțin blazat
încercând
să-și conecteze mintea
la marele rechin alb
să corecteze
Nu renunța la ticuri,
la fixații.
Continuă.
Continuă să încalți pantoful stâng mai întâi,
să așezi tricourile verzi dedesubtul celorlalte.
Așază discurile, dvd-urile din colecție și cărțile nu
Mă simt o sută de mii de oameni
care strigă #rezist.
În trupul meu
se discută și se fumează.
se face schimb de idei
proletare, corporatiste.
Vreau să strig, fumul îmi arde
Am continuat să rămân nemișcat pe scaun
deși tramvaiul ajunsese la capăt
neîndrăznind să tulbur liniștea precară
ce abia se stabilise în celule.
Tot drumul
ochii mei
încă
În mijlocul camerei
cutii rămase
de la tot felul de lucruri
stau îndesate cu fâșii de amintiri:
magneți de frigider
cd-uri
cărți
butoane de panică
teniși vechi
telefoane cu inbox-ul plin
Singurătatea începe
odată cu bucata de covor
de la intrare,
cu zgomotul cheilor vârâte în broască,
sau poate că a început totuși de la acel câine
care zăcea lovit în mijlocul străzii,
cu
treci în fiecare dimineață
pe lângă mine
cobori la metrou
urci în tramvai
sau în mașina personală
nu contează
întotdeauna treci pe lângă mine.
cumva
mă întâlnești peste tot.
sunt omul care
