Mihai LEONTE

Nu vreau să trăiesc din idealuri, Nici să mă-nchin vreunui zeu, Vreau să trec pe ale râurilor maluri În mijlocul naturii, doar tu și eu. Lasă-ți principiile tale amorfe Și treci de partea mea

Dacă codrul îmi șoptește Lin izvorul se prăvale Totul zbuciumat trăiește Când oricui apari în cale. Vezi că totul ți se-nchină, De frumusețea ta Pământul e vrăjit. De ai lăsat spre mine o

MI-AR PLACE Îmi place nespus să te privesc Statuie înfiptă pe al inimii piedestal Să te ador? Eu însă aș vrea să te iubesc Îmi ești aproape dar, rămâi ideal. Îmi place părul să-ți

UNEORI. . . Buzele încă îmi ard Doar amintirea ți-o păstrez Când uneori pe gânduri cad, Pe tine iarăși te visez. Da, te păstrez în amintire Intactă, chiar și parțial, Când în vreo clipă de

Privește zborul liber nestingherit Al păsărilor ce zarea o străbat, Ele se îndreaptă spre infinit Și îl parcurg în lung și-n lat. Dorința-mi e să pot zbura Să spintec cerul cu line aripi, Mă

E noapte senină, pe cer Sclipesc mereu aceleași stele, Caut cu privirea printre ele Pe una poate, care o prefer. Dar în zadar atâta căutare Degeaba străbat nesfârșitul, Până unde mă duce

Cu tine aș vrea să mă avânt Spre înălțimi amețitoare, Spre abisuri! Din inimă să-mi zboare un cânt, Inegalabil de frumos Și plin de visuri . . . Cu tine aș vrea să mă avânt În rotirea

Pentru tine ce-i mai scump în lume Aș cumpăra la orice preț, Fericirea mea n-ar avea nume Și totul mi-ar părea măreț. Iar tu surâzând în lumina-nserării Timidă nu știu din ce motiv, Curând

Cu vârful spânzurat de nori Înfruntând nori de furtună Privind galeș nopțile cu lună Din inimă-i se nasc vâltori. În noapte tulnicul voios răsună Săpând în inimă adânci fiori În sat și

acrostih Cununi de raze, cât de cât aureolate, Rupte din nu știu ce generatoare de lumină Îți sunt aduse proaspăt înmiresmate Simple culori de o creație divină. Talentul pictorului rămâne

Din îndepărtate bolți astrale Lumina ta la mine a ajuns, Imense gânduri personale Atracției tale le-am supus. Orbita mea își schimbă sensul Într-o direcție încă imprecisă, Dar calea

Mă prinde din urmă cu pași măsurați Un vânt, o briză de mare sau de munte Ușor se apropie, arbori nu vă legănați! Toate vor trece. Sunt chestiuni mărunte. Tulpinile voastre în infinit

Ce am în suflet îți dăruiesc Sentimente mari , iubire, Succese-n viață-ți doresc Bucurii și fericire. De-aș putea și universul Cu tine să-l împart în două Dar nu. Căci nu știu mersul,

Mihai LEONTE și nostalgiile tinereții - S-a spus în repetate rânduri că poezia nu se învață după un manual, ci poetul se naște. Poetul creează opere determinate de propria existență (fiziologică

Apariția volumului “Conspirația universală” nu a fost o surpriză pentru mine, eu fiind unul din cei care i-au sugerat domnului Gheorghe Jurma să publice în volum articolele din ziarul

Mă scufund în visuri ireale, Încât am devenit complet abstract, Hotărârile mele atât de magistrale Au rupt ale realului vast contact. Inspirându-mă din spații siderale Lunec cu visul în marele

Cu pași ușori, sub cerul înstelat, Îmi doresc ca tu să fii lângă mine, Și totul armonios să se îmbine, M-aș simți desigur încântat. Doar o clipă de visare, Ce mi-aș dori ceva mai mult? Aș

Soției mele ANA LEONTE… Alergam prin spații nesfârșite, Nomad. Cu gândul cam nehotărât, Aleile din cale-mi, de ierburi năpădite, Mă-nfiorau și totuși te-am găsit. Ardeau în mine doruri

Dansând pe un parchet de constelații, Oricine îmi va spune visător, Dar nu va preciza în care spații, Mă voi limita ca muritor. Dând concerte-n galaxii universale, Ca solist al propriului meu

Când plânge inima-n durere, Și o cuprinde o vrajă amară și adâncă Caută-ți o altă putere, Și printre suspine tu cântă. Spre piscuri pline de zăpezi Cu elan te avântă Natura poți ca s-o

ELOGIU S-au rupt enorme bariere, Și-a năvălit lumina, În mijlocul acestei ere, Te-ai ivit CRISTINA. În haosul de nedescris, De voioșie plină, Triumfătoare ai descins, Angelică

RÃZBUNAÞI-VÃ Zamolxis scoate-ți spada ruginită, Cobori asupra mea răzbunător, De am vreo vină încă negăsită, Te rog răzbună-te nepăsător. Nu te opri ci vino-n grabă, Să-mi iei din mine ce-i

Dragostea mea , de atâția ani, Lângă tine sunt mereu și voi fi, Chiar când nu voi exista, Voi rămâne lângă tine. Spre tine mă cheamă, Glasul adâncului, Misterios parcă. Tunetul