Mihai LEONTE

Ziua onomastică, Sintagmă plastică, Ocazie fantastica! Să ofer în dar, De vin un pahar, Roze de Cotnar! Sigur că zâmbesc, Sunt mirat! Trăiesc, De asta vă iubesc! Toți îmi spun

Toamnă dragă, cum te știu, Mereu de poeți cântată, Nu cred ca este târziu, Să te mai cânt și eu odată? Ești frumoasă ca-n poveste, N-am cuvinte ca să spun, Despre tot ceea ce este, Cum a

Senzațional, am cucerit o nouă cotă Spre piscul muntelui înzăpezit Neliniștită natura se revoltă Cum, omule de ai îndrăznit? Dormi uriașule, de ce te agiți? Te dor încheieturile de stâncă, Nu

PAMFLET Ascultați la ce vă spun, Alegeți-mă pe mine! Fiindcă sunt cel mai bun, Mai ceva ca unt pe pâine! De ceilalți nu vreau să știu, Alegeți-mă pe mine! Nu veți plânge mai târziu, Dar

Vor trece anii, multe se vor spulberaStele din univers, desigur vor dispare,Lumina lor încă va mai persistaSă se arate în continuare. Poate și eu voi mai trăi un timpExistând în gândirea

Când uiți de mine , să devii Un meteor răzleț pe cer. Să te îmbraci în haine sinilii Să ai un spațiu strict sever. Muzică să nu auzi în jur, Decât refrene funerare, Să te rogi să mă

Te aștept să vii cu mersul grațios, Spre mine zâmbitoare și splendidă, Totul mi se pare enorm de grandios, Ființă de gheață ce rămâi candidă. Te ascult în nopțile târzii de

Vezi un bloc, cu cinci nivele, (Stă așa de zeci de ani) Fără cărămizi în ele, Nimeni nu-l va termina, Zice-se că; NU SUNT BANI! * Iese multă lume-n stradă, Tare-s mulți, îs fără număr,

Câte vise împreună am țesut, Călătorind cu visul pe Pământ? Câte clipe sublime au trecut La ora asta unde sunt? Câte mărunțișuri am discutat? Te credeam pur și simplu pe cuvânt, Dar multe,

NU ÎNVINS! Acrostih Lungi șiruri nesfârșite-n spații Eterne clipe de visare unde sunt? Oare s-au pierdut în vaste constelații? Nu le voi găsi tot pe Pământ? Torn în forme nedecise,

Când ceasul va bate aspru-n noapte Trezind spirite, prelungind clipe, Ascultă văzduhul, ale lui șoapte Încunună-te toată-n tulipe, Vei fi frumoasă cu roșu carmin, Înfășurată în astfel de

Zeii se vor răzbuna Din ceruri liniștite, Totul se va spulbera, Clipe fericite. Inima-mi va bate tare, Tunând dezlănțuită Mai rezistă oare Sau e obosită? Creierul în mari

Chiar de va trebui să plâng Nu cred ca voi putea s-o fac Mă va stăpâni un tainic gând Și cred, va trebui să tac. Mormântul rece, nicidecum Nu mă va face să mă sperii Aș vrea să merg pe

Tu m-ai făcut ca printre aștri Să-mi fie locuința, Cu farmecul ochilor albaștri Să-mi alin dorința. Tu m-ai făcut să uit de toate De griji și de necazuri, Să am clipe fericite În cele mai

Nu mă căutați în sonore ipostaze Nici pe culmea înaltelor gândiri Nu mă pierd niciodată în miraje, Doar câteodată în roze amintiri. Nu aruncați spre mine violete raze, Nici acele duioase,

Iradiind speranțe doar visate, Jocuri de stele ce dansează ușor Aducând lumină în al inimii pridvor, Un mare nesecat de viață izvor, Fără gânduri de moarte. Lasă-mi gândul să alerge

Caut minunile în plante Sau poate în inima ta. Lumina pe piscurile înalte, Minune este însăși realitatea. Minune este și când tac În fața unei persoane feminine Și nu știu ce să mai fac? Ne

Nu mă desfăt în veselia tuturor Ce are a face? Mie îmi place crângul foșnitor Scufundat în pace. Nu mă atrage jazzul, muzica modernă Ci triluri de privighetori. Orchestrele ce fac o

Nu mai reveni! Tăcerea îndelungă Și gândurile tale absolute, reci M-au înveninat ca să-mi ajungă De-acu-nainte secole întregi. Iubeam în tine surâsul, tinerețea, Expansivitatea prea

Mă joc. Cuvinte indirecte Arunc oricui. În serios, în glumă Purtarea mea n-o știu de bună Nici versurile cum sună, Concrete. M-astâmpăr. Oare, crezi? Că jocul ăsta-l voi sfârși Și

Pornind din punctul cel mai mic, Din apa mării ridicând talazuri, Te superi din totul, zâmbind la nimic Produci reacții, bucurii și uneori necazuri. Urcând pe culmi deasupra