Mihai LEONTE

A venit și vremea lor, Timpul mărțișoarelor, Prindeți-le inocent, La iubite-n piept. Să fiți mereu iubiți, Împreună fericiți… Pentru toți și pentru toate, Mărțișoare, sănătate. ă

Când uiți de mine , să devii Un meteor răzleț pe cer. Să te îmbraci în haine sinilii Să ai un spațiu strict sever. Muzică să nu auzi în jur, Decât refrene funerare, Să te rogi să mă

Vor trece anii, multe se vor spulberaStele din univers, desigur vor dispare,Lumina lor încă va mai persistaSă se arate în continuare. Poate și eu voi mai trăi un timpExistând în gândirea

Pornind din punctul cel mai mic, Din apa mării ridicând talazuri, Te superi din totul, zâmbind la nimic Produci reacții, bucurii și uneori necazuri. Urcând pe culmi deasupra

Chiar dacă toamna rece, Pare monotonă, tristă, Nu înseamnă că deacuma, Să-mi țin nasul în batistă. Sau să-mi iau din cui paltonul, Pentru a nu-ngheța de frig, Nu vreau ca să-i țin

Mama... Amintirile sunt acele clipe ce rămân neșterse în memoria cuiva, care au impresionat spiritul unui om. Păstrăm în amintire chipul omului drag. Pentru unii acest chip este al mamei care s-a

Cu tine aș vrea să mă avânt Spre înălțimi amețitoare, Spre abisuri! Din inimă să-mi zboare un cânt, Inegalabil de frumos Și plin de visuri . . . Cu tine aș vrea să mă avânt În rotirea

FLOAREA CÃRBUNE BIBLIOTECARUL CÃRTURAR Dacă iubești cărțile, fără îndoială că vei trece și pragul bibliotecilor. În trecerea mea prin lume am pășit în diverse biblioteci dar nu m-am gândit că voi

IOANA VOICILÃ DOBRE POETA ANOTIMPURILOR Poezia feminină din toate timpurile a fost și a rămas plină de sensibilitate. Este și cazul creațiilor poetice ale Ioanei VOICILÃ DOBRE. Se pare că

RÃZBUNAÞI-VÃ Zamolxis scoate-ți spada ruginită, Cobori asupra mea răzbunător, De am vreo vină încă negăsită, Te rog răzbună-te nepăsător. Nu te opri ci vino-n grabă, Să-mi iei din mine ce-i

Căldură toridă. E vară, Razele de soare te-nțeapă, Ce liniște și cald e afară, DIN APÃ. Te arunci ca un pește, Scăpat cumva din plasa ruptă, În râul ce liniștit

Dragostea mea , de atâția ani, Lângă tine sunt mereu și voi fi, Chiar când nu voi exista, Voi rămâne lângă tine. Spre tine mă cheamă, Glasul adâncului, Misterios parcă. Tunetul

OMUL? UN ATOM! Nu dintr-o oarecare moleculă, El transformă totul în nou, Și zboară spre lună. Piedici nu are în cale, Pentru el totul se poate, Viață mai lungă, din noapte, El face o

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ O, tu mină zeitate nesătulă, Cu multe capete de galerii, Tu îți devori fără vreo milă Ai pământului copii. *** Nu ții cont de sentimente, De ceea ce rămâne în urma

Dansând pe un parchet de constelații, Oricine îmi va spune visător, Dar nu va preciza în care spații, Mă voi limita ca muritor. Dând concerte-n galaxii universale, Ca solist al propriului meu