Poezie
ANOTIMPURI... (UNEI RUSOAICE)
POESIS
1 min lectură·
Mediu
Văd pomii cum încet se clatin,
Pe-un cer măcinat de tristețe...
Eu șed gândindu-mă la “Adin” –
Întâiul meu sărut din tinerețe...
Pe unde-oi fi, frumoasă “devucica”,
Cu ochii mari și chip de zână?...
Oare-l mai știi pe bunul “Dva”? –
Noi doi, ținându-ne de mână...
Te-ai dus, uitând să îmi mai scrii
Și-n urma atâtor ani de suferință
Prieten mi-a rămas doar “Tri” –
Trimisul timpului trecut în neființă...
E frig în cameră și-ncepi să tremuri
Cum tremurai cândva la pieptul meu
În poza asta parcă ești... “Cetâre” –
Un înger părăsit de Dumnezeu...
Îmi amintesc cum ne-am speriat...
Văzând că-n acel an nu mai e timp
Și l-am născut atunci pe “Piat” –
Al cincilea și cel din urmă anotimp...
002.102
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihai Ionescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihai Ionescu. “ANOTIMPURI... (UNEI RUSOAICE).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-ionescu-0003111/poezie/193357/anotimpuri-unei-rusoaiceComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.