Mihai D. Novac

Mi-e dor de clipa de-nceput, Mi-e dor de primul tău sărut. Mi-e dor de părul tău în vânt Mi-e dor de trupul tău în asternut. Mi-e dor de ale tale buze, Să le sărut să-mi fie muze, În clipe de

Þi-am spus ca o sa vezi cândva, Prin versuri cum e lumea mea. Dar tu n-ai vrut sa dai crezare, Ca lumea mea e-ncântatoare. Apoi tu ai plecat si eu, La zidul plangerii ca un evreu, Am scris din

Vreau să-ncep cu o intrebare: De ce lumea asta mare, Nu dă timpului rabdare? În a dragostei furtună, Toată lumea-i o nebună, Iar la inimii strigare Se răspunde cu mirare. Oare mi se-ntâmpla

Am gânduri și memorii pline De a inimii-mi privire, De a tainicului șoapte, De-al tău glas in miez de noapte Care pleacă să colinde Lumea mea fără cuvinte. Am rime care-mi sapă-n minte, A

Te sarut in vis de noapte Cu ale mele buze soapte. Cu privirea mea pe tine, Te-ncălzesc să-ți fie bine Și cu pieptul meu ți-acopar, Sânii moi ce îi descopar. Mâna mea pe coapsa-ți fina, Trece

Mergând pe stradă am întâlnit O floare care mi-a zâmbit. Mi-a spus ca primăvara înflorește În văi,câmpii și chiar pe creste, Iar soarele îi cânta trist Că toamna iarăși a venit. Și tot ce vrea

Doamne! Azi am intalnit o stea, Și am incercat sa-i spun așa, Totul din privirea mea. Sa îi spun ca eu iubesc, Sa o intreb de ce traiesc. A trecut pe lânga mine Radiind de stralucrire Și

Mă simt de parca as pluti Pe cerul lin si plin de stele Și-ncerc sa scap de aste ganduri Ce mâna simțurile mele, Spre-o dulce amăruie clipa In care inimii voi spune: Lasa-ma-n pace