mihai curtean

salutare!

vă anunț că la noi, la Editura A.T.U. din Sibiu, cartea \"Vești din Utopia\" costă doar 9 lei. dacă sunteți interesați, mă puteți contacta la adresa redactie@editura-atu.ro și vă voi trimite cartea. în colecția \"Raftul de poezie\" au mai apărut recent \"Instincte canibalice\" de Liviu Ofileanu, \"Sub via ființei plâng strugurii\" de Ioan Barb, \"Taxa pe viciu\" de Dan Herciu, \"Ochelarii mamei mari\" de Niu Herișanu și o reeditare a volumului meu, \"Camiku\".

aștept să mă contactați și pentru a-mi trimite manuscrisele voastre spre publicare (orice subiect ar trata).

gânduri bune tuturor și spor la scris!

un text despre o așa-zisă ratare. însă, dacă un poet are senzația că nu-i destul de băgat în seamă de critici și de public, asta nu înseamnă neapărat că-i ratat. vedem că textu-i scris și pentru posteritate, din frustrarea de a nu fi băgat în seamă nici după moarte de critici și de public. dacă ar fi frondă daliniană, ar fi cât de cât în regulă. dacă s-ar vedea mai mult, ca la dali, acea doză de ridicol și autoironie, ar fi în regulă (dali, oricât de egocentric ar fi fost, încerca din răsputeri, după cum declara, să devină ridicol). însă lucrurile grave, chiar agresive, fac din poem un text care se apropie mai mult de frustrarea de tip adolescentin (sper să nu se supere suciu pe mine). am senzația (poate să fie doar senzația mea) că autoironia e sufocată de agresivitate (nu-mi vine să râd absolut deloc). mergând pe aceeași linie a analogiei cu marele fanfaron dali, spun că dacă pe lângă răbufnirea de față s-ar vedea un univers artistic bine conturat în spate, o concepție proprie despre lume, o atitudine mai profundă care să susțină revolta, atunci ar fi în regulă. din păcate, nu cred că se întâmplă așa. în subtext nu văd decât nemulțumirea legată de receptarea propriei creații, ceea ce nu e un subiect major pentru a merita o asemenea desfășurare de forțe. miza e minoră. e păcat, pentru că scriitura se vede că aparține unei mâini experimentate, care folosește foarte bine un procedeu retoric aici, pe care nu știu dacă mulți îl vor remarca: antifraza. cu antifrazele care nasc sarcasm se putea ajunge departe dacă tema ar fi fost mai substanțială.
încă o precizare scurtă și tehnică: pronumele e autoreferențial (chiar dacă acel \"eu\" devine în scurt timp alt \"eu\", pe acel \"eu\" tot \"eu\" îl voi numi și voi folosi aceeași propoziție). dacă spun \"eu sunt identic cu mine însumi\", propoziția exprimată așa nu doar că nu e falsă, însă chiar e adevărată oricând. orice lucru e identic cu sine într-un anumit moment. durata pronunțării propoziției nu are a face cu valoarea ei logică. pronumele, fiind autoreferențial, are un anumit fel de universalitate. și, în fond, cine știe exact la ce \"eu\" ne referim atunci când spunem \"eu\"? ne-am putea referi la tot ce-am fost, suntem și vom fi vreodată, adică afară din timp. aici, la urmă, am vrut să-l bag pe suciu în ceață. ;)

mulțumiri pentru semn d-lui Ioan Barb!

sincer, habar n-am ce înseamnă \"poezie în stil underground\". însă ceea ce încerc să fac e să iau teme sociale (care există în poezie de la postmoderniștii americani, care sunt foarte prezente în arta conceptuală contemporană și care mă preocupă și pe mine) și să le redau profunzimea metafizică pe care o avea arta înainte de introducerea acestor teme sociale. mai exact, încerc să dau un conținut mai profund unor forme contemporane care sunt superficiale.