mihai curtean

m-am gândit să aibă o copertă mai vintage, să arate uzată, nu știu de ce. mulțumesc pentru aprecieri.

rămâne de văzut dacă vă va confirma așteptările. mersi.

mersi, leo, o să ne vedem probabil la lansarea din bucurești, când o va fixa cristina. baftă și ție!

leo, mulțumesc pentru aprecieri.

adrian pop, după cum se vede de la mine, cred că te-ai convins chiar în timpu comentariului propriu că într-adevăr e "mai mult decât o aglomerare de instantanee", ceea ce mă bucură. rețin în mod special "vulnerabilitatea conștientă de ea însăși" - n-aș fi putut rezuma mai bine - și "indiferența și duioșia" - din nou, foarte exact mi se pare că descrii ce am vrut să ating aici. mulțumesc pentru semn.

în primu rând, ești liber să nu mai răspunzi la comentariile mele. în al doilea rând, sunt liber să le fac. dacă ai vreo \"putere\" să mi le pui la off-topic sau să le ștergi, fă-o, în caz că te deranjează extrem. răspunzi cam paralel cu ce ziceam și preferi să faci acuzații în loc să răspunzi punctual, pe îndelete. nu-i nimic. fiecare cu firea lui.
ție ți se pare că \"suflet\" și \"spirit\" sunt echivalente? văd că da. ți se pare că expresia \"stare de suflet\" e încetățenită ca \"stare de spirit\"? văd că da, nu pare să fie vreo diferență din ceea ce zici.
nu se spune \"habar n-ai ce vorbești\", ci se spune \"habar n-ai DESPRE ce vorbești\", dacă tot vrei să-mi \"dai în cap\". e în regulă, poți considera așa, însă îți tot repet și tu nu pricepi sau nu vezi, așa că scriu cu majuscule: IVÃNESCU NU E UN POET POSTMODERNIST. de aia poți să-mi dai exemplele respective și ai dreptate. (cred că ești în stare să te cerți și să acuzi chiar și când cineva îți dă dreptate.) tocmai de aia e doar precursor al postmodernismului la noi. influențe din postmodernismu american are, orice ai spune. o și tradus poeți de-acolo. urmează să-mi spui că între el și nichita nu-i nicio diferență? nu vezi prozaismu? vrei mai mult decât asta? atunci citește sau recitește frost, lowell, o\'hara și o să vezi asemănări destule. o spun și alții, nu o spun io, așa, de nebun. părerea mea doar se întâmplă să coincidă cu a altora în sensu ăsta. a, că nu-i doar atât, că-i mult mai mult acolo, mai subtil, influențe din poezia europeană, da, așa-i, și doar am spus-o. însă cred că e greșit să minimalizezi aportu postmodernismului la poezia lui, așa cum o faci. și știi de ce cred că o faci? pentru că te irită în mod extrem postmodernismu în sine. așa am ajuns să cred din ceea ce ai tot spus. e doar o bănuială...

din nou deturnezi discuția, după un \"bun\" obicei pe care-l ai, după cum văd. nu importă dacă io mă cred sau nu mai deștept decât mincu. importă că citezi cu precădere din el și din alții ba, ceea ce-i așa cum am spus citându-te chiar pe tine: a cântări cu același taler. ar trebui să-ți dea de gândit chestia asta, dacă mai ai pe undeva un strop de disponibilitate la observațiile altora. io, în locu tău, aș sta și m-aș gândi la chestia asta, să văd dacă nu cumva au și alții dreptate, așa, în felu lor prostesc.

una din metehnele grave ale provincialului în gândire (care crede că își are locu într-o \"capitală a gândirii\") e că citează din același critic, mereu și mereu. exact cum ar lua poame dintr-un coș, la piață, și ar cântări marfa pe un singur taler.

de-a lungu timpului am constatat că una din cele mai teribile feste pe care omu și-o joacă lui însuși e să-i acuze pe alții de ce se face \"vinovat\" el însuși și să creadă orbește că are dreptate. e o culme a ignoranței și a aroganței care vin din autosuficiență și egolatrie.

1. văd că nu iei în considerație toate argumentele/motivațiile pe care le-am oferit, le ignori și răspunzi doar la ce îți convine.
2. sintagma poate să-i aparțină lu ivănescu, nu importă foarte mult asta. pot spune același lucru despre tine pe care l-ai spus despre mine, că ai preluat fără să \"aprofundezi\" și așa nu ajungem nicăieri. sintagma nu-i mai puțin fericit aleasă, chiar dacă-i de la ivănescu. tre să mai gândim și cu capetele noastre. e o construcție cu o anume incertitudine în proprietatea termenilor. nu există o anumită \"stare\" de suflet, nu poți avea la un moment dat o \"stare de suflet\". e mult prea abstract, de asta ziceam că-i teoretizare în gol. în orice caz, la ivănescu ea-i susținută de alte sintagme, ea-i explicată de sintagmele din vecinătatea ei și asta face ca cititoru să înțeleagă la ce se referă. la tine e \"în aer\", nu se înțelege la ce face referire. ține cont că nu-i o sintagmă intrată în uz, ca să se înțeleagă despre ce-i vorba când o lansezi de una singură în mijlocu unui text.
3. referitor la postmodernism, repet, nu am zis că ivănescu-i un poet postmodernist. nu mai repet ce am mai zis în continuare. în orice caz, cel mai mult te contrazic textele cu mopete însele, nu tre s-o mai fac io.
4. se vede clar că ai pus textu ăsta aici ca la expoziție, se vede că nu aștepți comentarii critice. doar e deja publicat, nu? mai multă aplecare către părerile altora și mai multă disponibilitate în a le lua în considerare n-ar strica. se pare că io trăiam cu inepta impresie că oamenii pun aici texte pentru a obține un feed-back în vederea stabilirii ulterioare a formei finale. din câte văd, tu ai expus textu deja publicat, deja finalizat. în concepția ta, el nu mai poate suferi nicio modificare, el e un turn fortificat și inexpugnabil. atunci întreb: de ce permiți comentarii la el? pentru laude? nimeni nu-i infailibil și autosuficient și egolatria nu folosește la nimic. părerea mea.

dacă tu consideri că ăsta-i un text bun, atunci nu ține seama de ce spun alții și scrie în continuare la fel, că nu deranjezi, de fapt, pe nimeni foarte tare cu asta. comentariile intenționau doar să-ți ofere alte perspective. mult succes!

am motivat chiar de la început de ce-l consider un text slab. nu era acolo tupeu, era doar un pic de sarcasm, însă nu fără a motiva ce am zis. o să trec peste insinuarea cu \"lipsa de educație\", însă o să spun că poate ar trebui să citești ceva postmodernism american înainte de-a-l analiza pe ivănescu (pentru că l-o influențat), să vezi asemănările, subtilitatea etc. nici ceva critică despre postmodernismu american n-ar strica, pentru a vedea cum se raportează la metafizică și cum ea trece eventual în subsidiar, dacă nu dispare cu totu.

da, de acord cu tine în unele puncte.
din nou zic, mai bune comentariile tale decât textu inițial (în care, uitasem să spun, ai inclus un citat care aici apare de 15 rânduri, aproape un sfert din întregu text, din cineva care se numește tot caragiu. dacă ai o legătură de rudenie cu persoana, permite-mi să spun că e grosolan modu-n care o promovezi în text, când ai fi putut să citezi, repet, din atâția critici care-o scris despre ivănescu mult mai bine. poate ar fi câteva lucruri de învățat din jurnalism atunci când se încearcă o construcție eseistică: acordarea de spațiu în mod egal tezelor prezentate și acoperirea a cât mai multe păreri exprimate de profesioniști în domeniu. dacă nu sunteți rude, atunci ignoră ce am zis. dacă din nou o să vezi \"tupeu\" în ce am zis, îmi pare rău.)

cu atâta și atâta metafizică văzută în opera lu ivănescu nu pot fi de acord, o consider suprainterpretare. la chestia cu lumina, pot să interpretez d.p.d.v. metafizic și multe alte sintagme de la mulți alții, în care apare termenu. cred că știi și tu ce-i aia suprainterpretare, nu tre să-ți spun io acum. cred în continuare că vezi mult mai mult decât e acolo. că lumina ca lexem se găsește de multe ori în poezia lu ivănescu, asta n-am contestat, am remarcat și io, fără să știu că s-o numărat de câte ori apare. dacă în exemplu dat de mine vezi tot metafizică, atunci subiectu-i încheiat, pentru că tu interpretezi într-un fel, io în altu.
nu am zis că ivănescu-i un poet postmodernist, cum văd că înțelegi din răspunsu pe care l-ai dat. spun doar că are mult mai mult din postmodernism decât lași să se înțeleagă din interpretarea ta. asta-i părerea mea. tu îl vezi mai metafizic, io-l văd mai postmodernist.
de fapt, ivănescu e undeva între modernism și postmodernism, între metafizică și absența ei. însă nu tre să exagerăm într-un sens sau în altu.

totuși, remarc că exprimările de genu \"starea de suflet devine esentiala\" te caracterizează din păcate. sunt revoltătoare, asta-i părerea mea. \"starea de suflet\"? teoretizare în gol. ce fel de concept e ăsta? înseamnă ceva pentru cineva în afară de tine? întreb și io.
lipsa de sens și patetismu din asemenea sintagme pot face din orice text un text slab, oricât de bune ar fi, de fapt, ideile care se ascund în mintea celui care le scrie.

dragă florin caragiu, asta cu jurnalismu e cam \"sub centură\", n-ai zice? dacă am publicat și public articole în ziare, asta mă împiedică să fiu și poet sau să fac un comentariu critic sau să mă ocup și cu estetica sau filozofia? dacă spun că textu tău (a cărui calitate de eseu e, în ceea ce mă privește, discutabilă) e slab, atunci automat înseamnă că nu am \"organ\" pentru filozofie? orice filozof ți-ar spune că faci o eroare de judecată presupunând asta.
am dat datele respective pentru ca cei care citesc aici să le afle, în caz că nu le știu deja. era o promovare, dacă vrei, pentru m. i., postmortem, pe care mi-am permis-o aici poate puțin abuziv, însă pentru a face cunoscute lucrurile ăstea despre el.
oricum, am spus și alte lucruri. ai fi putut măcar să iei părerile mai multor critici, încercam io să sugerez în comentariu, însă nu ți-ai dat seama, poate era prea subtilă chestia.
tre să recunosc că unele comentarii pe care le-ai făcut aici sunt, după părerea mea, mai bune decât textu care le precede. cred că ar fi trebuit să explici mai mult, să fii mai tehnic, mai aplicat, să definești termenii folosiți, să faci să reiasă limpede relațiile dintre ei, în loc să te retragi într-un fel de \"poezare\" filozofardă, care nu face decât să împiedice transmiterea mesajului tău, mesaj care, dacă ar fi fost spus mai simplu, fără \"metaforizări\", poate ar fi fost apreciat de cei care au \"organ\" pentru filozofie (îmi permit să mă includ aici). mai multe idei clare și distincte, deci. o să-mi spui poate iar despre imaginea poetului dispărut dintre noi, care nu-i clară și distinctă, ci are de-a face, pe undeva, cu... lumina. însă mai ales despre asemenea lucruri (care nu-s clare și distincte) tre să se scrie cu idei clare și distincte. puteai să scrii o poezie, nu un eseu, în modu ăsta. dacă zici că ăsta-i eseu, atunci zic că tu l-ai luat pe blaga-cel-din-poezie și l-ai pus în eseu, când de fapt ar fi trebui să-l iei pe blaga-cel-din-filozofie. nu-i același lucru. (știu că n-are legătură cu blaga ce ai scris în text, însă sper să prinzi ideea pe care am vrut s-o exprim cu exemplu ăsta.)
e și o contradicție în ceea ce ai răspuns mai sus. zici așa: \"Ea [miza articolului] nu are in vedere in principal ce a fost, ce a facut, cum a fost poetul in viata\", după care zici așa: \"Articolul (...) si-a propus sa trimita cu precadere spre biografia, spre destinul unui poet\". ar trebui să-ți pui ideile în ordine, să-ți fie clare în primu rând ție, nu zic bine?
cât despre lumina la ivănescu, cred că-i o suprainterpretare acolo, din partea ta. nu are, după părerea mea, o conotație atât de \"înaltă\". sunt destule exemple pe care le-aș putea da. lumina reflectându-se din zăpadă pe fața unui om beat, care-o resimte ca și cum i s-ar împlânta ace în pielea feței e unu din exemple, nu rețin citatu exact, însă asta-i ideea. nimic \"înalt\" aici. îl duci prea în modernism pe ivănescu. are destule elemente postmoderniste. dacă nu știi, în postmodernism modelu lumii e altu, nu-i cel creștin-elenic, ci cel freudian, în mare parte (zice helen vendler, un critic de renume). metafizica-i cam la colț în postmodernism. sigur, ivănescu are moștenirea lui europeană, pe care o valorifică și o trece și prin modernismu american, însă cred că-i o supralicitare să mizezi într-un eseu pe metafizica din poezia lu ivănescu, când e foarte discutabil că s-ar afla ceva pe-acolo, eventual vagi urme, trimiteri subtile, \"insinuări\". adică e departe de a fi o temă și o preocupare majoră.
textu tău, orice ai spune, rămâne deocamdată plin de clișee (expresii cu valoare \"demonetizată\", dacă vrei) pe care nu reușești să le \"remonetizezi\", adică să le împrospătezi sensurile. părerea mea.

încă o observație: nu înțeleg răbufnirile de orgoliu. crezi oare că textu-i infailibil dacă e publicat în ramuri sau dacă-i în cap de listă pe prima pagină a saitului de față?...
îți recomand (chiar fără condescendență o fac) să fii mai deschis la receptarea contraargumentelor care ți se aduc și îți doresc mult succes în continuare.

un articol slab, cu multe formulări desuete (\"amprenta vie a veșniciei, ca un foc pururi nestins\" ș. a.), cu o sintaxă \"prețioasă\" și pretențioasă, un articol care nu spune, de fapt, mare lucru. cu ivănescu suntem \"în lumină\", cam asta înțeleg că ar fi ideea principală, idee desuetă și clișeică și ea. mai trebuia băgat pe acolo, pe la final, \"un sacrificiu pe altaru poeziei\" și s-ar fi încheiat apoteotic, așa cum merita. de fapt, nici \"poet pur\" care se-avântă \"în larg de spirit\" nu-i departe de apoteoză.

mircea ivănescu e numit pe drept cuvânt de critici precursor al postmodernismului în europa centrală și de est. e cel mai influent poet român de după al doilea război mondial (cum zicea cărtărescu), influențând scriitori din cel puțin 3 generații (\'80, \'90, 2000). manolescu zicea că poezia lui e opera unuia dintre cei mai originali poeți români contemporani. părerea mea-i că ar fi meritat nobelu pentru literatură în 1999, propus fiind la solicitarea comitetului nobel al academiei suedeze. însă cum să poată lua nobelu dacă traducerile din opera lui în limbi de circulație internațională-s puține? (asta în contextu în care el e cel mai bun traducător din literatura engleză pe care l-am avut vreodată.) asta se datorează în primu rând modestiei lui, într-o lume în care cu cât strigi mai tare și cu cât te bați mai mult cu pumnii în piept, cu atât ești mai băgat în seamă. discreția lui n-are de ce să pară \"enigmatică\" pentru cineva care știe despre modestia lui proverbială. pe deasupra, era bolnav și singur (soția lui murise de 12 ani). în orice caz, cred că e de înțeles ca unii poeți să nu se bată cu pumnii în piept, chiar dacă mulți par a fi \"sub zodia\" unui păunescu, care făcea destulă vâlvă în țară cu atitudinea lui expansivă, fiind la viața lui aclamat de mulțimi și pe urmă, la moarte, plâns de mulțimi. valoarea textelor lui în contextu literaturii universale tinde spre 0. pe ivănescu nu-l aclamă mulțimile și nu-l plâng. nici nu-l bagă în seamă. însă valoarea operei sale stă alături de cea a postmodernismului american, care se îmbină în textele lui cu poezia franceză a secolului al XIX-lea, rezultând un stil propriu, inconfundabil, care aduce ceva original nu doar în literatura română, ci în literatura universală, unde ar avea, dacă ar fi tradus, o voce proprie, fără doar și poate.

verificasem înainte să scriu. ceea ce se numește la noi \"grai\" e chiar subdialect, nu e cum spui, subdialectele nu cuprind graiuri.
faptu că limba literară de la noi e permisivă în fața limbii populare nu mă interesează pe mine foarte mult, pe tine pare să te deranjeze și nu discut asta.
a fi pur fonetică scrierea unei limbi o fi imposibil, nu am de unde să știu, nu sunt lingvist, însă din câte știu, sanscrita se apropie foarte mult de chestia asta.
după cum am spus, nu urmăresc să scriu perfect fonetic în română.
nu e o marcă a semianalfabetismului, am adus destule argumente și am explicat destul, nu mai reiau. am încercat să te fac să înțelegi că masei unui popor nu-i pasă foarte mult de regulile făcute de o mână de oameni și că asta nu-i neapărat un lucru greșit. \"greșit\" e doar dintr-un punct de vedere și cred că ar trebui să vedem imaginea de ansamblu, limba ca organism, ca parte organică a existenței poporului care o vorbește. (era un țăran din maramureș care-i zicea fiului lui într-un documentar \"dacă te-nsori cu aia, te... dezesfiez\". limba nu se creează întotdeauna după reguli lingvistice clare. a spune că acel cuvânt e greșit, e doar un punct de vedere. pe de altă parte, e ca o mutație care la început pare monstruoasă, apoi devenind, poate, regulă. ca-n evoluție. primele forme de aripi, apărute prin mutații genetice, i-ar fi părut cuiva de atunci monstruoase și împotriva naturii.)
oricum, n-ar trebui să uiți, în primu rând, că vorbeam despre limbă în contextu literaturii, unde parfumu local are rolu lui. în fine, nu mai bat apa-n piuă, discuția se lungește inutil și o consider încheiată din punctu meu de vedere.

cu multă condescendență îmi spui \"să pricep exact ce mi se spune\" și \"să-mi iau răgazul să citesc exact ce mi se scrie\".
mă conformez și chiar asta fac (așa cum am făcut-o de fiecare dată). ai scris așa: \"ideea se epuizează din prima strofă, restul sunt variațiuni\".
cum poate fi doar o variațiune ultima strofă, când tocmai diferența față de celelalte exprimă ideea? ideea de bază e exprimată în ultima strofă, fără ultima strofă, impotența istorică a românilor nu se înțelege.
în fine, nu-i o problemă, am reținut părerea ta.
în niciun caz nu mă așteptam ca textu să fie \"ridicat în slăvi\". poate fac o mare prostie prin faptu că fac și io comentarii aici. mersi pentru păreri, le voi reciti după o vreme.

nu era nicio glumă și nu se aricește nimeni. chiar e xxx explicația. chiar vrei să explic ce înseamnă casa poporului pe lângă celelalte, pe lângă turnuri? chiar vrei să explic că înseamnă că \"nu se scoală\", că-i un simbol al unui popor impotent d. p. d. v. istoric? vrei să explic ce înseamnă acolo, în contextu ăsta, \"deșteaptă-te române\"?
nu era nicio glumă în ce am spus. nu înțeleg cum poți să prevezi că se va vorbi în a treia strofă despre casa poporului și despre faptu că noi n-avem turnuri, simboluri ale unei potențe de un fel sau altu. dacă a treia strofă ți se pare la fel ca primele, asta ziceam, înseamnă că n-ai înțeles.

textu are atitudine, are atmosferă, e coerent d. p. d. v. stilistic, tonu se menține de la început până la sfârșit, senzația e paradoxală, se degajă o euforie melancolică, o tristețe jovială, de bețiv visător (sigur, mă refer la personaj, nu la autor - pe care nu-l cunosc), cu ironie și autoironie se trece de la realitate la iluzie și invers, e atât de mult în textu ăsta. deși e un poem de atmosferă, ușurel, fără pretenții, e mai mult aici decât în multe alte texte care au într-adevăr pretenții la \"profunzime\".

\"două dormitoare plutesc la etaj\" - construcție cu mare forță de sugestie, aruncă totu-n imponderabilitate, pregătind atmosfera poemului.
\"buzele i se mișcă de amintiri\" - cam frust legate buzele de amintiri prin acel \"de\", însă la fel, cu mare forță de sugestie, amintirile aparținând nerostirii, stând în spatele buzelor.
\"femeia din bikini pare tristă și o iubesc cum iubesc tristețea\" - o perspectivă subiectivă, kamikaze aș numi-o, pentru că supralicitează cu bună știință. adică e vorba despre o supralicitare a sentimentului: e o femeie oarecare și o iubesc, asta e prima supralicitare. iubesc tristețea, asta e a doua supralicitare. chestia-i că exprimă foarte bine atmosfera și starea de beție jovial-euforică, atunci când bețivu are impresia că iubește pe toată lumea. și, dintr-o dată, surpriza: o iubește cum iubește tristețea. dintr-o dată, ironia e eclipsată de un gând profund, suprinzător.

s-ar putea spune multe, însă mai fac doar câteva observații referitoare la formă:
\"ambiția\" aia nu prea are loc acolo, mai ales plutind printre femei, oarecum personificată.
\"predominant\" cam deranjează.
\"într-o pereche una obosită clipește\" - pentru un plus de precizie, poate ar fi mai potrivit \"într-o pereche o femeie obosită clipește\".

dacă spui că prevezi a treia strofă, atunci înseamnă că n-ai înțeles. n-o să explic, ar fi ridicol și xxx.

păi am zis că-i alta pentru că avem și noi unele autohtone. cred că standardele-s destul de uniforme din punctu ăsta de vedere, adică al așteptărilor sexuale ale vedetelor porno, cel puțin asta-i percepția mea.
oricum, mai revăd peste o vreme și o să țin cont de observația asta.

cum spuneam și în comentariile trecute la off-topic, e o poezie conceptuală. nu mă interesează decât ideea/ideile. n-o să rescriu textu în altă manieră pentru că mă interesează maniera asta la ora actuală. știu că nu prea există public pentru așa ceva. totuși, pentru dan perjovschi, de exemplu, există (la desene mă refer). cu controversele de rigoare, însă există. mă gândesc că tre să existe cineva în țara asta care să guste și genu ăsta de poezie.

respect părerea care spune că textu-i submediocru (ăsta o fi un eufemism pentru \"slab\"?), însă doar dacă e adus măcar un argument (fie el și emoțional, să zicem). deocamdată, nu văd să fi fost adus vreunu. deci, îl aștept.
oricine poate să spună că aia-i place, aialaltă nu-i place, aia are valoare, aialaltă n-are. mai greu e cu argumentele care să susțină părerea...

da, sunt dialecte. mă refeream la cele de la noi din țară pe care ne ferim să le numim subdialecte, cum ar fi normal. le numim graiuri, tocmai dintr-un complex al unității despre care vorbeam și despre care cred că-i anacronic în momentu istoric de față (unirea fiind înfăptuită cam de multișor). e doar o părere. cred că ar trebui să le numim clar subdialecte și să nu ne fie rușine de diferențele ăstea, pentru că ele exprimă un spirit al locului și au un farmec aparte, mai ales în literatură.
pe de altă parte, nu cred că mi-ai citit cărțile pentru a ști exact în ce constă idiolectu respectiv și pentru a fi în măsură să afirmi că el constă în doar două chestii.
nu înțeleg de ce mă \"inviți\" să scriu cuvintele în formele pe care le indici. repet, scriu cum vorbesc, însă limba română nu-i o limbă perfect fonetică și nu-mi propun io s-o fac așa. (atunci tre să marcăm și nazalizarea din, de exemplu, \"rampă\", nu? în sanscrită, absolut toate sunetele și deformările de genu ăsta sunt marcate în scris. la noi, nu.) sigur că cineva poate să scrie așa cum ai indicat, pentru a exprima o atitudine, să-i zicem așa, șmecherească (sau jmekerească) sau pentru a da o tentă de umor textului. de ce ar fi așa de \"greșit\" să faci asta? pentru că \"strici\" limba literară?
în concluzie, dacă am preluat o marcă a semianalfabetismului, cum zici, înseamnă că mulți sunt semianalfabeți în țara asta, fiind totodată oameni inteligenți și educați. jos cu ei!

dacă n-ai înțeles, atunci ar fi stupid să explic care era povestea cu turnu babel, ce poate reprezenta el sau ce înseamnă impotența d. p. d. v. istoric a unui popor.
mai ales dacă l-ai citit de mai multe ori și tot n-ai înțeles decât nivelu \"falic\"-senzorial, ar trebui să-l lași baltă pur și simplu.

am reținut problema \"lălăielii\"/condensării. de obicei scriu destul de condensat (în ultima vreme). aici mi-am permis să mă \"lălăiesc\" un pic. o să văd cum o să-l modific după ce trece o vreme.
în legătură cu sociolectu respectiv, nu e semianalfabetism. ăsta e un punct de vedere cu care nu sunt de acord și o să spun imediat de ce. marcă proprie e, cel puțin în poezie. n-am văzut la alți poeți asta. în proză mai există, de exemplu la fănuș neagu. mă refer la eliminarea art. hot. \"L\", fără a pune apostrof.
să revin la semianalfabetism. după cum se știe (sau nu), în germania, de exemplu, există nenumărate dialecte. limba literară se folosește exclusiv în presă. nici măcar la școală nu se folosește limba literară întotdeauna. știu din surse sigure, io trăind în sibiu, un oraș cu destule legături cu germania. acolo profesorii predau la școală în dialectu local și asta-i ceva normal, nu-i nicio rușine. noi ne-am ferit de treaba asta cu dialectele, militând pentru unire și unitate. dacă ne uităm la germania, tocmai diferențele și concurența dintre landuri aduce progres. la noi, suntem toți \"o apă și-un pământ\", ca să zic așa, din cauza unui complex al unității care nu-și mai are acum, în momentu ăsta al istoriei, niciun rost.
e bine că există normele limbii literare, însă doar ca reper. asta-i părerea mea. după cum zicea nae ionescu citat de noica, \"școala e bună, cu condiția să n-o iei în serios\". niciodată n-o să ajungă o formulă instituționalizată a educației și a limbii pentru un om cu o perspectivă largă și o gândire, să-i zic așa, vie.