mihai curtean

m-am gândit să aibă o copertă mai vintage, să arate uzată, nu știu de ce. mulțumesc pentru aprecieri.

rămâne de văzut dacă vă va confirma așteptările. mersi.

mersi, leo, o să ne vedem probabil la lansarea din bucurești, când o va fixa cristina. baftă și ție!

un text scris într-o paradigmă pe care o consider mult uz(it)ată.
înțeleg, totuși, starea din care provine. în legătură cu starea asta și cu exprimarea ei, ceea ce cred e că energia aia plumburie, depresivă, ar trebui adusă la lumină printr-un alt fel de energie, prin ceva plin de forță, pentru că dacă vrem să scoatem la lumină energia aia depresivă tot cu ajutoru energiei depresive, nu prea iese mare lucru. (cui pe cui NU se scoate.)

nu știu dacă se înțelege ceva din ce am zis, e greu de spus. la beethoven, să zicem, depresia nu rămâne acolo, jos, în depresie, ci, pentru a avea un rol într-o capodoperă, ea e arătată prin energia aia... luminoasă să-i zicem.
(ca în alchimie: plumbu nu se poate transforma în aur cu ajutoru plumbului însuși, ci doar cu ajutoru pietrei filozofale.)

leo, mulțumesc pentru aprecieri.

adrian pop, după cum se vede de la mine, cred că te-ai convins chiar în timpu comentariului propriu că într-adevăr e "mai mult decât o aglomerare de instantanee", ceea ce mă bucură. rețin în mod special "vulnerabilitatea conștientă de ea însăși" - n-aș fi putut rezuma mai bine - și "indiferența și duioșia" - din nou, foarte exact mi se pare că descrii ce am vrut să ating aici. mulțumesc pentru semn.

mișto. minimalist și profund. felicitări. aș scoate totuși chestiile dintre paranteze. fragmentează ideea și nu le văd o utilitate în economia textului (ce utilitarist am zis-o).

dacă nenea magritte trăgea alarma în fața prăpastiei dintre aparență și esență sau dintre ce e arătat și ce e ascuns (în "le fils de l'homme"), tu spui - după cum înțeleg - că prin imaginație sau prin forța cuvântului, imaginea obiectului poate deveni obiectu în sine. "cuvintele cheamă realul" zicea poetu, nu?

încă o chestie legată de asta: pe un sait care se cheamă radicalart (se găsește rapid la o căutare pe google), la secțiunea concept/non-propositions/tautology, dacă dai scroll până pe la jumatea șirului de imagini, în partea stângă găsești o instalație din '91 a lu fred eerdekens, care se cheamă "the image as distance between name and object". sunt niște sârme contorsionate aparent aleatoriu, însă atunci când cade lumina pe ele dintr-un anumit loc, umbra lor scrie pe o suprafață exact numele lucrării. ca și cum s-ar întâmpla ceva esențial atunci când lumina parcurge drumu de la sârme la suprafața pe care cade umbra, trecând de la obiect la imagine și de la imagine la cuvânt. parcurge în sens invers drumu lu magritte, adică obiectu (sârmele) n-are niciun sens până nu i se proiectează imaginea.

în primu rând, ești liber să nu mai răspunzi la comentariile mele. în al doilea rând, sunt liber să le fac. dacă ai vreo \"putere\" să mi le pui la off-topic sau să le ștergi, fă-o, în caz că te deranjează extrem. răspunzi cam paralel cu ce ziceam și preferi să faci acuzații în loc să răspunzi punctual, pe îndelete. nu-i nimic. fiecare cu firea lui.
ție ți se pare că \"suflet\" și \"spirit\" sunt echivalente? văd că da. ți se pare că expresia \"stare de suflet\" e încetățenită ca \"stare de spirit\"? văd că da, nu pare să fie vreo diferență din ceea ce zici.
nu se spune \"habar n-ai ce vorbești\", ci se spune \"habar n-ai DESPRE ce vorbești\", dacă tot vrei să-mi \"dai în cap\". e în regulă, poți considera așa, însă îți tot repet și tu nu pricepi sau nu vezi, așa că scriu cu majuscule: IVÃNESCU NU E UN POET POSTMODERNIST. de aia poți să-mi dai exemplele respective și ai dreptate. (cred că ești în stare să te cerți și să acuzi chiar și când cineva îți dă dreptate.) tocmai de aia e doar precursor al postmodernismului la noi. influențe din postmodernismu american are, orice ai spune. o și tradus poeți de-acolo. urmează să-mi spui că între el și nichita nu-i nicio diferență? nu vezi prozaismu? vrei mai mult decât asta? atunci citește sau recitește frost, lowell, o\'hara și o să vezi asemănări destule. o spun și alții, nu o spun io, așa, de nebun. părerea mea doar se întâmplă să coincidă cu a altora în sensu ăsta. a, că nu-i doar atât, că-i mult mai mult acolo, mai subtil, influențe din poezia europeană, da, așa-i, și doar am spus-o. însă cred că e greșit să minimalizezi aportu postmodernismului la poezia lui, așa cum o faci. și știi de ce cred că o faci? pentru că te irită în mod extrem postmodernismu în sine. așa am ajuns să cred din ceea ce ai tot spus. e doar o bănuială...

din nou deturnezi discuția, după un \"bun\" obicei pe care-l ai, după cum văd. nu importă dacă io mă cred sau nu mai deștept decât mincu. importă că citezi cu precădere din el și din alții ba, ceea ce-i așa cum am spus citându-te chiar pe tine: a cântări cu același taler. ar trebui să-ți dea de gândit chestia asta, dacă mai ai pe undeva un strop de disponibilitate la observațiile altora. io, în locu tău, aș sta și m-aș gândi la chestia asta, să văd dacă nu cumva au și alții dreptate, așa, în felu lor prostesc.

una din metehnele grave ale provincialului în gândire (care crede că își are locu într-o \"capitală a gândirii\") e că citează din același critic, mereu și mereu. exact cum ar lua poame dintr-un coș, la piață, și ar cântări marfa pe un singur taler.

de-a lungu timpului am constatat că una din cele mai teribile feste pe care omu și-o joacă lui însuși e să-i acuze pe alții de ce se face \"vinovat\" el însuși și să creadă orbește că are dreptate. e o culme a ignoranței și a aroganței care vin din autosuficiență și egolatrie.

1. văd că nu iei în considerație toate argumentele/motivațiile pe care le-am oferit, le ignori și răspunzi doar la ce îți convine.
2. sintagma poate să-i aparțină lu ivănescu, nu importă foarte mult asta. pot spune același lucru despre tine pe care l-ai spus despre mine, că ai preluat fără să \"aprofundezi\" și așa nu ajungem nicăieri. sintagma nu-i mai puțin fericit aleasă, chiar dacă-i de la ivănescu. tre să mai gândim și cu capetele noastre. e o construcție cu o anume incertitudine în proprietatea termenilor. nu există o anumită \"stare\" de suflet, nu poți avea la un moment dat o \"stare de suflet\". e mult prea abstract, de asta ziceam că-i teoretizare în gol. în orice caz, la ivănescu ea-i susținută de alte sintagme, ea-i explicată de sintagmele din vecinătatea ei și asta face ca cititoru să înțeleagă la ce se referă. la tine e \"în aer\", nu se înțelege la ce face referire. ține cont că nu-i o sintagmă intrată în uz, ca să se înțeleagă despre ce-i vorba când o lansezi de una singură în mijlocu unui text.
3. referitor la postmodernism, repet, nu am zis că ivănescu-i un poet postmodernist. nu mai repet ce am mai zis în continuare. în orice caz, cel mai mult te contrazic textele cu mopete însele, nu tre s-o mai fac io.
4. se vede clar că ai pus textu ăsta aici ca la expoziție, se vede că nu aștepți comentarii critice. doar e deja publicat, nu? mai multă aplecare către părerile altora și mai multă disponibilitate în a le lua în considerare n-ar strica. se pare că io trăiam cu inepta impresie că oamenii pun aici texte pentru a obține un feed-back în vederea stabilirii ulterioare a formei finale. din câte văd, tu ai expus textu deja publicat, deja finalizat. în concepția ta, el nu mai poate suferi nicio modificare, el e un turn fortificat și inexpugnabil. atunci întreb: de ce permiți comentarii la el? pentru laude? nimeni nu-i infailibil și autosuficient și egolatria nu folosește la nimic. părerea mea.

dacă tu consideri că ăsta-i un text bun, atunci nu ține seama de ce spun alții și scrie în continuare la fel, că nu deranjezi, de fapt, pe nimeni foarte tare cu asta. comentariile intenționau doar să-ți ofere alte perspective. mult succes!

am motivat chiar de la început de ce-l consider un text slab. nu era acolo tupeu, era doar un pic de sarcasm, însă nu fără a motiva ce am zis. o să trec peste insinuarea cu \"lipsa de educație\", însă o să spun că poate ar trebui să citești ceva postmodernism american înainte de-a-l analiza pe ivănescu (pentru că l-o influențat), să vezi asemănările, subtilitatea etc. nici ceva critică despre postmodernismu american n-ar strica, pentru a vedea cum se raportează la metafizică și cum ea trece eventual în subsidiar, dacă nu dispare cu totu.

da, de acord cu tine în unele puncte.
din nou zic, mai bune comentariile tale decât textu inițial (în care, uitasem să spun, ai inclus un citat care aici apare de 15 rânduri, aproape un sfert din întregu text, din cineva care se numește tot caragiu. dacă ai o legătură de rudenie cu persoana, permite-mi să spun că e grosolan modu-n care o promovezi în text, când ai fi putut să citezi, repet, din atâția critici care-o scris despre ivănescu mult mai bine. poate ar fi câteva lucruri de învățat din jurnalism atunci când se încearcă o construcție eseistică: acordarea de spațiu în mod egal tezelor prezentate și acoperirea a cât mai multe păreri exprimate de profesioniști în domeniu. dacă nu sunteți rude, atunci ignoră ce am zis. dacă din nou o să vezi \"tupeu\" în ce am zis, îmi pare rău.)

cu atâta și atâta metafizică văzută în opera lu ivănescu nu pot fi de acord, o consider suprainterpretare. la chestia cu lumina, pot să interpretez d.p.d.v. metafizic și multe alte sintagme de la mulți alții, în care apare termenu. cred că știi și tu ce-i aia suprainterpretare, nu tre să-ți spun io acum. cred în continuare că vezi mult mai mult decât e acolo. că lumina ca lexem se găsește de multe ori în poezia lu ivănescu, asta n-am contestat, am remarcat și io, fără să știu că s-o numărat de câte ori apare. dacă în exemplu dat de mine vezi tot metafizică, atunci subiectu-i încheiat, pentru că tu interpretezi într-un fel, io în altu.
nu am zis că ivănescu-i un poet postmodernist, cum văd că înțelegi din răspunsu pe care l-ai dat. spun doar că are mult mai mult din postmodernism decât lași să se înțeleagă din interpretarea ta. asta-i părerea mea. tu îl vezi mai metafizic, io-l văd mai postmodernist.
de fapt, ivănescu e undeva între modernism și postmodernism, între metafizică și absența ei. însă nu tre să exagerăm într-un sens sau în altu.

totuși, remarc că exprimările de genu \"starea de suflet devine esentiala\" te caracterizează din păcate. sunt revoltătoare, asta-i părerea mea. \"starea de suflet\"? teoretizare în gol. ce fel de concept e ăsta? înseamnă ceva pentru cineva în afară de tine? întreb și io.
lipsa de sens și patetismu din asemenea sintagme pot face din orice text un text slab, oricât de bune ar fi, de fapt, ideile care se ascund în mintea celui care le scrie.

dragă florin caragiu, asta cu jurnalismu e cam \"sub centură\", n-ai zice? dacă am publicat și public articole în ziare, asta mă împiedică să fiu și poet sau să fac un comentariu critic sau să mă ocup și cu estetica sau filozofia? dacă spun că textu tău (a cărui calitate de eseu e, în ceea ce mă privește, discutabilă) e slab, atunci automat înseamnă că nu am \"organ\" pentru filozofie? orice filozof ți-ar spune că faci o eroare de judecată presupunând asta.
am dat datele respective pentru ca cei care citesc aici să le afle, în caz că nu le știu deja. era o promovare, dacă vrei, pentru m. i., postmortem, pe care mi-am permis-o aici poate puțin abuziv, însă pentru a face cunoscute lucrurile ăstea despre el.
oricum, am spus și alte lucruri. ai fi putut măcar să iei părerile mai multor critici, încercam io să sugerez în comentariu, însă nu ți-ai dat seama, poate era prea subtilă chestia.
tre să recunosc că unele comentarii pe care le-ai făcut aici sunt, după părerea mea, mai bune decât textu care le precede. cred că ar fi trebuit să explici mai mult, să fii mai tehnic, mai aplicat, să definești termenii folosiți, să faci să reiasă limpede relațiile dintre ei, în loc să te retragi într-un fel de \"poezare\" filozofardă, care nu face decât să împiedice transmiterea mesajului tău, mesaj care, dacă ar fi fost spus mai simplu, fără \"metaforizări\", poate ar fi fost apreciat de cei care au \"organ\" pentru filozofie (îmi permit să mă includ aici). mai multe idei clare și distincte, deci. o să-mi spui poate iar despre imaginea poetului dispărut dintre noi, care nu-i clară și distinctă, ci are de-a face, pe undeva, cu... lumina. însă mai ales despre asemenea lucruri (care nu-s clare și distincte) tre să se scrie cu idei clare și distincte. puteai să scrii o poezie, nu un eseu, în modu ăsta. dacă zici că ăsta-i eseu, atunci zic că tu l-ai luat pe blaga-cel-din-poezie și l-ai pus în eseu, când de fapt ar fi trebui să-l iei pe blaga-cel-din-filozofie. nu-i același lucru. (știu că n-are legătură cu blaga ce ai scris în text, însă sper să prinzi ideea pe care am vrut s-o exprim cu exemplu ăsta.)
e și o contradicție în ceea ce ai răspuns mai sus. zici așa: \"Ea [miza articolului] nu are in vedere in principal ce a fost, ce a facut, cum a fost poetul in viata\", după care zici așa: \"Articolul (...) si-a propus sa trimita cu precadere spre biografia, spre destinul unui poet\". ar trebui să-ți pui ideile în ordine, să-ți fie clare în primu rând ție, nu zic bine?
cât despre lumina la ivănescu, cred că-i o suprainterpretare acolo, din partea ta. nu are, după părerea mea, o conotație atât de \"înaltă\". sunt destule exemple pe care le-aș putea da. lumina reflectându-se din zăpadă pe fața unui om beat, care-o resimte ca și cum i s-ar împlânta ace în pielea feței e unu din exemple, nu rețin citatu exact, însă asta-i ideea. nimic \"înalt\" aici. îl duci prea în modernism pe ivănescu. are destule elemente postmoderniste. dacă nu știi, în postmodernism modelu lumii e altu, nu-i cel creștin-elenic, ci cel freudian, în mare parte (zice helen vendler, un critic de renume). metafizica-i cam la colț în postmodernism. sigur, ivănescu are moștenirea lui europeană, pe care o valorifică și o trece și prin modernismu american, însă cred că-i o supralicitare să mizezi într-un eseu pe metafizica din poezia lu ivănescu, când e foarte discutabil că s-ar afla ceva pe-acolo, eventual vagi urme, trimiteri subtile, \"insinuări\". adică e departe de a fi o temă și o preocupare majoră.
textu tău, orice ai spune, rămâne deocamdată plin de clișee (expresii cu valoare \"demonetizată\", dacă vrei) pe care nu reușești să le \"remonetizezi\", adică să le împrospătezi sensurile. părerea mea.

încă o observație: nu înțeleg răbufnirile de orgoliu. crezi oare că textu-i infailibil dacă e publicat în ramuri sau dacă-i în cap de listă pe prima pagină a saitului de față?...
îți recomand (chiar fără condescendență o fac) să fii mai deschis la receptarea contraargumentelor care ți se aduc și îți doresc mult succes în continuare.

un articol slab, cu multe formulări desuete (\"amprenta vie a veșniciei, ca un foc pururi nestins\" ș. a.), cu o sintaxă \"prețioasă\" și pretențioasă, un articol care nu spune, de fapt, mare lucru. cu ivănescu suntem \"în lumină\", cam asta înțeleg că ar fi ideea principală, idee desuetă și clișeică și ea. mai trebuia băgat pe acolo, pe la final, \"un sacrificiu pe altaru poeziei\" și s-ar fi încheiat apoteotic, așa cum merita. de fapt, nici \"poet pur\" care se-avântă \"în larg de spirit\" nu-i departe de apoteoză.

mircea ivănescu e numit pe drept cuvânt de critici precursor al postmodernismului în europa centrală și de est. e cel mai influent poet român de după al doilea război mondial (cum zicea cărtărescu), influențând scriitori din cel puțin 3 generații (\'80, \'90, 2000). manolescu zicea că poezia lui e opera unuia dintre cei mai originali poeți români contemporani. părerea mea-i că ar fi meritat nobelu pentru literatură în 1999, propus fiind la solicitarea comitetului nobel al academiei suedeze. însă cum să poată lua nobelu dacă traducerile din opera lui în limbi de circulație internațională-s puține? (asta în contextu în care el e cel mai bun traducător din literatura engleză pe care l-am avut vreodată.) asta se datorează în primu rând modestiei lui, într-o lume în care cu cât strigi mai tare și cu cât te bați mai mult cu pumnii în piept, cu atât ești mai băgat în seamă. discreția lui n-are de ce să pară \"enigmatică\" pentru cineva care știe despre modestia lui proverbială. pe deasupra, era bolnav și singur (soția lui murise de 12 ani). în orice caz, cred că e de înțeles ca unii poeți să nu se bată cu pumnii în piept, chiar dacă mulți par a fi \"sub zodia\" unui păunescu, care făcea destulă vâlvă în țară cu atitudinea lui expansivă, fiind la viața lui aclamat de mulțimi și pe urmă, la moarte, plâns de mulțimi. valoarea textelor lui în contextu literaturii universale tinde spre 0. pe ivănescu nu-l aclamă mulțimile și nu-l plâng. nici nu-l bagă în seamă. însă valoarea operei sale stă alături de cea a postmodernismului american, care se îmbină în textele lui cu poezia franceză a secolului al XIX-lea, rezultând un stil propriu, inconfundabil, care aduce ceva original nu doar în literatura română, ci în literatura universală, unde ar avea, dacă ar fi tradus, o voce proprie, fără doar și poate.

de ce e \"refuzat pentru corectură\"? e o problemă pentru că-i în 3 limbi?

da, mă gândeam că ai zis-o la mișto. totuși, speram să nu fie așa. oricum, ține de libertatea ta să iei în râs observațiile pe care le-am făcut și îți urez mult spor la scris.

încă o chestie, dacă aș fi în locu tău, la \"te mai strig\" aș începe vers nou.
oricum, e un text bun.

minimalism, discurs lucid, simplu, de efect în special finalu cu depersonalizarea, trăirea în lume rostind numele celuilalt în gând, în timp ce nimeni din jur nu bagă de seamă. de fapt, de la \"mă așez dreaptă\" n-am nicio \"obiecție\". la început cred că unele idei ar fi putut fi exprimate mai... eficient, să zic așa, pentru transmiterea mesajului.
\"în zilele când nu ești\" - prea banal pentru un început de text. părerea mea.
\"mă dau jos din mine\" - cam frust exprimată ideea prin verbu ales.
a face un catalog dintr-o foaie - destul de vag, nu se prea înțelege/vizualizează cum dintr-o foaie se face un întreg catalog. ideea catalogului în sine trimite la școală și cred că deviază discursu prea mult. discursu fiind construit pe ea-el, cred că trimiterea catalog-școală îngreunează.
numele scris o singură dată pe foaie și citit de nenumărate ori cred că ar fi fost mai de efect. sau, să zicem, scrierea numelui de mai multe ori pe o singură foaie.

verbu-i chiar de 6 ori, sub diverse forme. oricum, așa cum spuneam, nu-i singuru neajuns al textului, din punctu meu de vedere.

verificasem înainte să scriu. ceea ce se numește la noi \"grai\" e chiar subdialect, nu e cum spui, subdialectele nu cuprind graiuri.
faptu că limba literară de la noi e permisivă în fața limbii populare nu mă interesează pe mine foarte mult, pe tine pare să te deranjeze și nu discut asta.
a fi pur fonetică scrierea unei limbi o fi imposibil, nu am de unde să știu, nu sunt lingvist, însă din câte știu, sanscrita se apropie foarte mult de chestia asta.
după cum am spus, nu urmăresc să scriu perfect fonetic în română.
nu e o marcă a semianalfabetismului, am adus destule argumente și am explicat destul, nu mai reiau. am încercat să te fac să înțelegi că masei unui popor nu-i pasă foarte mult de regulile făcute de o mână de oameni și că asta nu-i neapărat un lucru greșit. \"greșit\" e doar dintr-un punct de vedere și cred că ar trebui să vedem imaginea de ansamblu, limba ca organism, ca parte organică a existenței poporului care o vorbește. (era un țăran din maramureș care-i zicea fiului lui într-un documentar \"dacă te-nsori cu aia, te... dezesfiez\". limba nu se creează întotdeauna după reguli lingvistice clare. a spune că acel cuvânt e greșit, e doar un punct de vedere. pe de altă parte, e ca o mutație care la început pare monstruoasă, apoi devenind, poate, regulă. ca-n evoluție. primele forme de aripi, apărute prin mutații genetice, i-ar fi părut cuiva de atunci monstruoase și împotriva naturii.)
oricum, n-ar trebui să uiți, în primu rând, că vorbeam despre limbă în contextu literaturii, unde parfumu local are rolu lui. în fine, nu mai bat apa-n piuă, discuția se lungește inutil și o consider încheiată din punctu meu de vedere.

cu multă condescendență îmi spui \"să pricep exact ce mi se spune\" și \"să-mi iau răgazul să citesc exact ce mi se scrie\".
mă conformez și chiar asta fac (așa cum am făcut-o de fiecare dată). ai scris așa: \"ideea se epuizează din prima strofă, restul sunt variațiuni\".
cum poate fi doar o variațiune ultima strofă, când tocmai diferența față de celelalte exprimă ideea? ideea de bază e exprimată în ultima strofă, fără ultima strofă, impotența istorică a românilor nu se înțelege.
în fine, nu-i o problemă, am reținut părerea ta.
în niciun caz nu mă așteptam ca textu să fie \"ridicat în slăvi\". poate fac o mare prostie prin faptu că fac și io comentarii aici. mersi pentru păreri, le voi reciti după o vreme.