7:04
din prea multă tristețe ca o lebădă cu gâtul înnodat multe voci de prieteni suprapuse în creierul meu clape de pian alb negru ecouri metalice inima făcută ghem se umflă și sparge sternul și
la pândă
un saxofon aburind țese povești între cărnurile noastre acoperite de inhibiții și prejudecăți de privirile bătrâne ale altor cărnuri aproape moarte iată-ne pradă acum unui dans leneș și cald ca
retro
viața noastră decupată din anii optzeci cine-o mai știe frumoasele vedete ale căror trecători sigur am fost purtai rochii negre care-ți dezveleau gleznele atât cât să se știe doliul imaginar o
mahmur
globuri de aer se lovesc zgomotos / aproape metalic precum turnul eiffel / zgâriind burta unui avion pasagerii nu știu norocul care-i încearcă / nici eu se împrăștie încet lumina sub pleoape / un
amintiri. cuvinte încrucișate
măsor singurătatea în țigări lipsă în mirosul celei din urmă / stinse la jumătate smuls / rupt ca un cordon ombilical / ce pornește din inimă încă vreau să-nțeleg / încă vreau și dacă închid
amintirile lui mor-mor
panda (ursul portocaliu cu blana jegoasă) îmi vorbește din nou (printr-o amintire ca pălăria unei ciuperci și ne-adăpostim sub ea ca o țărancă și copilul ei pe timp de furtună e o câmpie aridă în
negru de toate culorile
atinge-mă să-mi explodeze culori vii din piept saturează-mi inima cu emoții fă-mă clovn trist sunt un receptacul rezistând singur furtunii când iedera sângerie care crește în tine e de
mușețel
îți pregătesc seară de seară infuzia de mușețel dătătoare de reflexe ucigătoare în ambra buclelor tale sau poate de un somn abrupt și liniștitor mi-e totuna când îmi apăs degetul pe marginea
hibiscus
de la sinucigașii mereu în tentativă la obsedații sexual nesatisfăcuți viața e o mișcare din încheietură asta mă face să mă sustrag memoriei colective să n-o îngroș cu depresii care oricum nu
H
m-am trezit în culoarul alb de așteptare rece și dur în care ecoul pașilor denunță un sacrilegiu labirint desfășurat cu răbdare în miezul unui ghețar încerc să ghicesc îndărătul fiecărei uși
[pleoapele trag să mi se închidă...]
pleoapele trag să mi se închidă peste scrisul mărunt e zbaterea zadarnică a unui fluture în jurul becului cerneala vărsată ar putea la fel de bine fi sânge acum pe fereastră văd silueta molatecă
[legătura noastră e una...]
legătura noastră e una de sânge ca noaptea lăptoasă a orbilor un evantai de culori șterse prăfuit ros de molii cu care domnișoarele bătrâne își acoperă ochii firul ăsta firav care ni se
[răpuse de singurătate...]
răpuse de singurătate într-un colț cizmulițele tale de piele întoarsă pentru care au murit căprioare nevinovate atâția orfani asiatici și prietenii mei încălțămintea de femeie măritată
[e ora pustietății oră care...]
e ora pustietății oră care nu apare pe nici un cadran în care obloanele sunt trase capac de sicriu peste toate plăcerile abia consumate șoseaua gonește sub mine ca șenila implacabilă a unui
[martie încă frig]
martie încă frig ariana poartă rochia albă de pânză primită de crăciun de la mine stă în fotoliu cu un șal de lână pe umeri privește într-un punct fix zâmbind punctul fix își ridică la un moment
