SARUT
Adun cu degetele minții dorul
Și il sădesc în scorburi de argint
Și-apoi îmi construiesc cu el decorul
Unei iubiri pierdute în Corint
N-am mai iubit de mult o zeitate
Așa că... tu
Nu știu de unde mi-a venit ideea s-o chem.
Nu-i stă în fire să vină
La întâlniri neanunțate de ea -
Și ca într-un dejavu ne-am întâlnit.
Avea un parfum de pământ rânced
Ce-i învăluia
La început am fost un mare gol
În care au început să cadă ere glaciare,
În care a început să cadă
Omul de Neanderthal,
În care au crescut piramide
În care au căzut regii…
Golul acela s-a
Ar trebui să vă fie teamă
De toate poeziile nescrise
Fugiți – s-ar putea să acopere
Pașii voștri – să vă rătăciți
Să nu știți să vă întoarceți
S-ar putea să orbecăiți prin poezie,
Prin
Eram într-o cetate imaginară.
Nu mai exista vulturul
Să-mi sfarme ficatul -
Doar oameni în stânga,
Oameni în dreapta,
Oameni de jur-împrejur
Se transformau rând pe rând
În toate
Mă întreb dacă-s adevărat
Sau vis împlinit
Al altui Eu din altă lume.
Poate sunt vis de Neanderthal
Sau visul primei celule!
Mâine poate aș fi vis de copac
Sau simplu vis de apă,
Dar
TEMPLU CU O MIE DE FEÞE
La început mi-am dat seama că nu am casă –
Apoi cărămidă lângă cărămidă
mi-am construit un adevărat palat.
Speriat de goliciunea camerelor,
Într-una am așezat un
FABRICA DE POEME
Îmi trag salopeta peste creierul mic
În fața bancului de lucru A4,
Penița trei lângă penița șapte
Așezate în formă de daltă
Desprind cuvintele.
Printre balastul aruncat din
INSOMNIE
Tot ce se-ntâmplă parcă nu-i de mine,
Atât nesomn îmi circulă prin vene
Și îmi repet mereu că nu e bine
Să scriu la infinit poeme
Cu iz de toamnă udă și pustie,
Cu amăgiri în
Ce mi-am zis pe seară,
Poate vreo comoară
Să găsesc sau poate
Să adun cuvinte ne împerecheate;
Și printre consoane
Să arunc vocale,
Fără o iscălitură
S-arunc litere din gură
Și să fac pe