Mediu
Era frumos, medieval, calm, pasnic as putea spune,
Ascuns undeva departe, inspre soare-apune.
Dumnezeule ! Am pierdut un oras !
Care, tin bine minte, avea un parc urias…
Deunazi m-am plimbat pe strazile-i vechi, pietruite,
I-am vizitat, gara, florariile adormite,
Iar in vale, cu alei si statui troienite,
Micul oras, avea un parc urias…
In miezu-i, ca intr-o mica Roma far’ de ruine,
Ma privea doica latinitatii, lupoaica, cuminte;
Iar mai jos, imi amintesc ca, Dumnezeu, ca intr-un joc poznas,
Asezase un parc urias…
Sunt sigur ca avea o catedrala mare,
Undeva in dosul casei obstescului sfat,
Iar la temelie-i, in umbra falnica a sfantului lacas,
Se intindea, alb, un parc urias…
Avea si-un nume orasul meu,
Un nume strajnic, de demon trufas, sau de semizeu,
Un nume frumos, frumos, precum un paj,
Cred ca se numea…
Am colindat mult strazile lui si m-am gandit la mine,
Am privit stele si luna si am plans de prea-bine,
Hornurile caselor aruncau in noapte fum cu miros de gulas,
Iar eu ma plimbam singur printr-un parc urias.
Dar acum l-am pierdut…
Sau poate l-am ascuns undeva intr-un cotlon de minte,
Printre amintiri cu iz de lumanari parfumate, garoafe albe, gari adormite
Si cuvinte.
012248
0
Viziteaza-l candva pe cel din poezia mea ,,Introspectie policroma\"...E doar o alta viziune!