exerciţii de sinceritate – lumea ca un spital aglomerat

ne-am eliberat de tiparele mici ca să încăpem cu toţii într-o cutie mai mare de parcă fiecare am fi un tablou care şi-a pierdut ramele şi acum stăm lipiţi pe un spot publicitar ne spălăm pe mâini nu ştiu dacă lumea a devenit mai murdară sau numai ochelarii mei se împiedică de măşti de oameni cu priviri vinovate atunci când trebuie să treacă pe lângă alţi oameni distanţele ne-au apropiat mai mult de sufletul nostru şi fiecare se priveşte microscopic pe sine mă urmăreşte amintirea femeii care s-a aşezat lângă mine în pat de parcă m-ar fi ştiut de o viaţă aveam perfuzie şi nu puteam să mă mişc ea aproape că m-ar fi luat în braţe să uite durerea care îi chircea trupul îi simţeam parfumul şi un miros greu de detergent care m-a făcut să mă gândesc la groapa cu var m-au vindecat de teamă apocalipsele spontane şi cele anunţate cutremurul din ‘77 2000 - eclipsa totală de soare plus alţi 20 de ani în sala de aştepare de oamenii care nu-mi mai sunt nu cred că mă voi vindeca vreodată