Poezie
Pelerin 5
1 min lectură·
Mediu
și astăzi Soarele a mers fără ezitare pe drumul lui
între cele două dealuri ninse
în sufletul potrivit, drumul lui zilnic e bucurie
umerii roz ai orașului se trezesc odată cu motorul Pelerinului
care mereu învinge noaptea și somnul
mirosul de benzină, mir și cafea coboară peste orașul care iese din ceață
Pelerinul-Povestitor astăzi nu va spune povești
astăzi urcă în 4X4, rezervorul e plin și drumul complicat
astăzi mulțimea în zadar își așteaptă poveștile
Pelerinul-Povestitor e așteptat de alți Pelerini
într-o țară în care aerul tot e contaminat
de respirația infinită a veacurilor
și apele sunt limpezi ca ochii lehuzei
și pământul e bun cu tălpile oricui ajunge la el
Pelerinul-Povestitor conduce spre sud
dar Răsăritul e mereu înaintea ochilor săi.
011.184
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Merchez
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Merchez. “Pelerin 5.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-merchez/poezie/14160316/pelerin-5Comentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Toți suntem “Pelerini” participând la călătoria vieții căreia ar fi bine să-i proiectăm destinul, scopul şi sensurile planetare, pentru ca ființările noastre să capteze universalul, apodicticul şi metanoia, iar călătoria vieții este ghidată de savaot, orientând-o înspre spațiile divinităților.
0
