Am cunoscut o Pasăre

cândva am cunoscut o Pasăre

a apărut în zare și a crescut și a crescut

până i-am fixat ochii rotunzi și mici, strălucitori,

cu ochii mei ca marea îmblânzită

s-a așezat în fața mea, a călcat de câteva ori nisipul, și-a strâns aripile

și mi-a vorbit:

am cunoscut o Femeie

era o furtună cu cel mai negru cer și cu săgeți ucigătoare de lumină

cu zgomot mare care speria și cel mai bătrân marinar

zgomotul se izbea de pereții navei

se întorcea în întunecatul cer

și revenea lovind lemnul cu putere

urletele marinarilor se stingeau în câteva secunde și nimeni nu auzea, de fapt, decât furtuna

eu am simțit frica, singurătatea și limita, capcana și durerea și un ritm străin

marinarii nu mai auzeau nici gânduri, nici ordine,

nici sufletul mării zbuciumându-se

pe lume existau doar o nava strivită de ape și o furtună

cum nu mai întâlnise nimeni vreodată

și atunci eu, o Pasăre

din mulțimea de păsări ale văzduhului

am urmărit cu atenție ritmul străin

și nu era numai ritm, era o vietate cu sânge cald sub pielea palidă

și mirosind a câmp cu flori

ca o dimineață care se desfășoară în siguranță, la fel, după fiecare noapte,

o vietate numită Femeie și care poate

să urce pe cer soarele sistolă cu sistolă

în mijlocul furtunii, așteptând un naufragiu

am știut că într-o zi, pe o plajă,

voi întâlni inima care bate în fiecare dimineață

iubind și urcând soarele cât mai sus pe cer

sistolă cu sistolă

inima aceea e chiar aici, e în pieptul tău

și e inima care m-a smuls din furtună.