Scrisoare la Tomis II

...îngrijesc și acum grădina noastră dar florilor nu le mai dau întregul zâmbet și nici din roade nu ofer venerei sunt trandafirii credincioși aproape iubirii stăpânite cu tine învățate nu-i mai vorbesc și nu-i răspund smochinii încărcați de fructe-așteaptă cu nerăbdarea mea, culesul și lauri, cimbru, amaranth și crinii mai păstrez dar iarba de isop leproșilor o dăruiesc mereu și morților veșminte și rozmarin așez. *** Ovidiu, acasă totul altfel e acum. Și eu. Rochia mea în grădină a adus iar înserarea mai grea decât așteptarea acestui secol e taina din plânsul puternic al unui prunc. *** noaptea mierea de-atunci pe buze topită mai aspră-i, mai amară se spune că nici otrava nu mai e dulce și nici frumosul nu mai cere frumos hidoșenia nu mai caută doar cele hidoase suflete amputate aspiră întregul și-l spurcă și-l taie, îl aruncă și-apoi plâng rămâne noroi în orbite și sânge sub unghii încheagă *** nu, nu știai că trebuie să-nvăț și suferința, nămolul din inimi cum se spală sau cât să arzi să poți percepe nemăsurate Puterile cerului fără corp și greutate... stăpânirea de tine acum de mine mă leagă