Poezie
jati
1 min lectură·
Mediu
e momentul acela : caut în fiecare spectru care-mi acoperă ego-ul
femei arhetipale să-mi țină loc de mame
sigur dacă m-ar fi crescut vreun semn de circulație din
intersecția aberațiilor mă opream [ la timp ]
știi cum e să stai jos în metrou
să ai prioritate pentru că sunteți 2 în 1
să te acopere doar o piele subțire ca un costum diafan de scafandru și toți
pur și simplu toți să te analizeze
nu ești o constelație
stai goală în fața lor te intimidează genele lungi-prelungiri de intenții carnale dar care
până la urmă îi face umani și
începi
cu fiecare contracție îți dorești să fi-mpletit ciorapi din firele-ți de păr
toți oamenii aceia să încapă în ei
cineva îi va confunda cu soldățeii de jucărie va fi un război sadic o să le rupă mădularele
înfundate de tați în dendrite
trebuia să te tunzi oricum te tund cu
degetele respiră adânc și nu mai țipa mamă
mă sperie
e momentul acela : toți se frământă și ce poți face tu e
să strigi într-o limbă pe care nu o știe nimeni din afara cuștii tale
e miercuri și e ultima oară când m-am născut
023420
0
\'\' nu mai țipa mamă
mă sperie\'\' - imi place cum prin acest vers, ridici tensiunea poeziei, aproape pe nesimtite. este un vers bine plasat.
mi-a placut, pentru ca este altceva, pentru ca o faci intr-un stil personal.