O colivie de cuvinte

întind spre tine o colivie de cuvinte asta-i tot ce mi-a rămas dincolo de moartea cotidiană am irosit celule doar pentru tine dar ne e prea timp palimpset de imagine răgușită pe retină își putrezește încet și inevitabil nemurirea în nimicul Bold ne-am dresat frumos cuvintele să-și ucidă sensurile repetat sacadat am putea să fugim la munte așa cum fac simbolurile în lipsă de mântuitor dar ne e prea timp am irosit celule doar pentru tine dincolo de moartea cotidiană ne mângâiem pe creștet singurătățile și mergem mai departe cu sau fără noi.