Poezie
Tablou
1 min lectură·
Mediu
Mai ști
Cînd mi-ai venit la poartă
Cu un mănunchi de balade,
Să le tăcem împreună.
Miroseai a trecut,
Ca speranțele bunei:
roase pe margini,
galbene de suflet
și povești.
Îți crescuseră valsuri
În prelungirea veacului
Și-mi cereai insistent
O fărâmă de alb,
Să acoperi gleznele
Domniței din tablou.
014.002
0
Am impresia că dacă nu aș întâlni din când în când și câte un poem de genul acestuia aș ieși de pe orbita bunului simț. „Îți crescuseră valsuri / În prelungirea veacului...” Într-adevăr, avem ceva de tăcut împreună. Mulțumesc!