La un țipăt distanță de cer.

Ne-am ascuns În sufletul unui copac Altoindu-ne cu el Până la dezrădăcinare De sine și de cuib. Uneori mâinile noastre Se-mpovărau cu frunze Ne scuturam speriați Apoi plângeam de dorul lor. Mai știi cum e Să treacă seva Din cer spre pământ Prin noi Așa pe furiș? Privește în apă Vezi toporul acela? Și coada lui E tot din copac, e tot din pământ. Mai știe să danseze? Mai știe să zboare? Promit să nu doară Mai tare decât putem duce. Va fi în premieră: Un topor înfipt în copac, înfrunzit, înflorit, Gata să zboare. Până atunci viețuim suspendați La un țipăt distanță de cer.