Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Little-little și Balloon

2 min lectură·
Mediu
A fost odată o fetiță, little- little.
little- little avea un mare Balloon și 5 ani.
little- little numai nemateria de ea.
Și degetele
Și genele
Și toți fluturii transparenți ori desenați pe un cer fovist cu cerneală simpatică
Și tot praful de stele de aici și până la Calea Lactee, de pe Pământ și până dincolo de marginile cerului.
Balloon avea aer și degetele lui little- little
Și toți Zgârie- Norii
Și tot zahărul pudră din lume
Balloon avea trup dens,
Nemateria lui Balloon era aerul dar nu cel pe care-l absorbeau plămânii micuți ai lui little- little.
Și tot heliul.
little- little se împrăștia cu toată nemateria ei.
Balloon se strângea cu tot trupul lui înconjurul heliului.
De-asta little- little nu vărsa apă.
Își cobora pleoapele și își lipea genele de degetele care o lipeau de Balloon.
Astfel plângea little- little și devenea și mai imaterială.
Așa, nevăzută, se infiltra prin trupul supramolecular al lui Balloon.
little- little creștea cu fiecare descleștare materială a fibrelor lui Balloon în timp ce Balloon descreștea cu toate pătrunderile lui little- little.
Ei evoluau invers proporțional.
Dar doar până odată.
Acel odată care resuscită toți flulturii de la temeliile tuturor zgârie- norilor și prefăcu tot praful de stele în zahăr pudră.
Acel punct care-i de fierbere și de topire dintr-odată, echilibru al tuturor impreciziilor, al tuturor creșterilor înapoi și înainte.
Și- n aerul lui baloon little- little își ridica pleoapele ca pe draperii de fluturi neimaginați.
Și- n nemateria lui little- little trupul lui balloon se dizolva ca zahăr pudră- n apă deschegându-și toate moleculele.
Și rupt așa, numai aerul de el.
little- little are pe balloon.
Numai nemateria și degetele de ea.
(își lăsase degetele afară, erau ale lui Ballon)
ballon are pe little- little.
Numai aerul și o foiță discontinuă și pufoasă de el.
(genele erau ale lui little- little)
ballon și little- little au degete și gene.
Curând, little-little și ballon au să fie transparenți.
002.314
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
326
Citire
2 min
Versuri
35
Actualizat

Cum sa citezi

Mihaela Abagiu. “Little-little și Balloon.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-abagiu/poezie/1732032/little-little-si-balloon

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.