Mihaela

Mulțumesc! :) Nu cred că voi mai scrie acum... Aceste poezii sunt scrise în liceu și acum nu am timp pentru dușul de lectură indicat și necesar.

Prima strofă o văd ca un tablou al iubirii, cu toată nebunia ei simțită (\"întrebările dor\"), văzută (îmi și închipui o explozie de \"întrebări care se înmulțesc\" ca un foc de artificii, văd sufletul căzut pe jos) și auzită (aud cum cade sufletul, cu toată neliniștea și desfășurarea ei furtunoasă).
A doua strofă o consider o imagine neasumată a iubirii, o luptă cu prejudecata, o ironizare a prejudecăților legate de iubire și femeie. Spun acest lucru pentru că \"trebuie\" (\"după fiecare femeie/trebuie să-ți rămână niște urme distincte în palmă\")mă duce cu gândul la ceva impus, la ceva auzit, la ceva nu nu îti aparține și mă face să întreb: \"De ce trebuie?\"
Același lucru îmi inspiră și \"visele erotice\" despre care nu mi-e clar cum ar împiedica ele apariția urmelor în palmă, nici de ce au conotație negativă. Pentru a le încadra în poezie nu le pot vedea decât ca simbol al ironiei și îmi inspiră astfel o imagine ludică, imaginea unui joc de-a spartul bibelourilor din cauza cărora nu mai vezi geamul din fața lor. Am impresia că această strofă a vrut să transmită altceva și poate că majoritatea celor care citesc această poezie văd acel altceva, dar eu nu văd decât o neasumare a reducerii iubirii la o urmă în palmă și o luptă cu banalitatea.
Cuvintele cheie pentru a treia strofă sunt dilemă, confuzie: \"Dacă nu am urmele în palmă am iubit?\", \"Dacă ceea ce credeam criteriu pentru diagnosticarea iubirii nu este criteriu atunci oare am iubit sau nu?\". În lipsa unui criteriu de diagnosticare a iubirii există teamă, nu de iubire, ci de faptul că lipsa criteriului poate minimiza iubirea, iar un criteriu fals o poate anula. Soluția mi se pare simplă: nu există criteriu de diagnosticare a iubirilor pentru că fiecare iubire este unică, nu poate fi comparată cu cele anterioare așa cum se întâmplă cu urmele și dacă n-ar fi așa n-am mai trăi bucuria iubirii de fiecare dată, ne-am pierde în criterii și comparații.

E poezia ta, dar sentimentul pe care mi-l trezește e al meu... Sper că nu m-am îndepărtat foarte tare de ceea ce ai dorit tu să transmiți, nu mă pricep la critică literară. :)

:) Poeziile sunt la atelier pentru că sunt de atelier. Eu zic că le lipsește viața. Mie imi dau impresia unor păpuși rusești, în ultima și cea mai mică fiind sentimentul. Multumesc pentru cuvintele frumoase și pentru încurajări! :)
Mihaela

Poezia aceasta pe care aș numi-o în stil histrionic \"minunată\" mă face să mă gandesc la câteva cuvinte ale lui Jacques Salome care sună așa: \"Pentru unii, a fi nefericit nu-i o distracție, ci o muncă laborioasă, cu normă întreagă.\"
Cum altfel am afla secretul uciderii unei iubiri dacă nu cu efort și dăruire și dacă n-ar muri cum ne-am mai bucura de următoarea? Nu știu dacă acest comentariu este potrivit, de vreo 6 ani nu am mai avut contact cu poezia, poate nici nu sunt un bun critic, dar în mod sigur îmi plac versurile acestea... Felicitări!