Poezie
Muza
2 min lectură·
Mediu
Și îmi trântește ușa-n nas
Și tremură privirea
Și barba joacă iar un spasm
O roade amintirea,
Și-mi reproșează că nu-i știu
Ce vers să îi dedic,
Strofe ce le arunc într-un sicriu
Și despre ea nimic nu scriu
Dar cum să scriu
Trosni-m-ar iadul
Când obsedat de ea să fiu
Și ea, și ea îmi este patul
Dar cum să pot strofa să iasă
Când nu mai pleacă de acasă
Și oare ce vers aș putea
Când dorul nu mi-l lasă.
Și cum să pot scrie de ea
Când ea e muza și puterea
Chiar ea e tușul și cerneala
Ce îmi pătează alba... coala.
Și ce să zic de ea... în ea
De copie doar despre ea
Și despre inspirația mea
Cum să divulg inima mea?
Și să-mi divulg secretul sacru
Descoperit și vulnerabil
În fața tuturor, și acru
Să-mi pălmuiască ce e sacru?
O... nu, n-am s-o divulg nicicând
Și n-am să scriu în veci de ea
Ca să mi-o faci tu, crud plângând
O ne preafericita fată,... nicicând.
Nu, n-am să-mi declar inițialul
Nu am să vreau să o expun
N-am să particip la măcelul
Și nici baloane de săpun.
Am să o țin în taina ascunsa
Și o să-mi fie muza mea
Și toți fiori ce zac într-însa
Am să-i aștern, cu pana mea.
Iar tu vei absorbi divinul
EA este înger... pana mea
00758
0