Poezie
Pierduta in spatiu
1 min lectură·
Mediu
Era dimineata.
Trecuse de ora zece.
Clipa, uda de ploaia diminetii
se trezi.
Isi intinse orele spre noi,
cu o miscare inceata si-adormita,
de parca se temea sa ne atinga.
Ne imbraca cu mireasma ei de tirziu,
incercind sa ascunda viitorul, de noi.
Limbile ceasului bateau pasul pe loc,
era ca intr-o clepsidra
careia i se furase timpul.
Doar noi, privind de sus,
cautam tacuti,
in speranta
ca prin bobii de nisip
ramasi de ieri si imprastiati prin spatiu,
sa gasim ziua de miine, pe care o pierdusem.
Poate asa, o sa ne fie mai bine,
macar cu o bucatica de piine mai mult.
12/09/2002
034071
0
mai ai si un taciti care cred ca tot greseala de tastatura este, zic eu \"tacuti\", \"tacit\" înseamnă cu totul altceva.
Cred ca ai avut o idee buna in cap dar care s-a diluat pe drum. Ma refer la trezirea clipei care induce miscarea si nu stagnarea timpului. Si apoi, cam in toate scrierile, dimineata nu este o \"amortire\", o \"oprire\" a timpului cum ar fi amiaza sau miezul noptii simbolizează începutul unei perioade de timp.
Consider ca \"boburile\" este o licenta poetica si o tratez ca atare:) Ca nu prea vad cum ar intra sportivii aia cu tot cu castile lor in clepsidra:) Daca vrei sa schimbi cuvantul recomand \"bobii\".:)
Painea din final nu-mi este de inteles.
Uite caaaa-i noaaaptee si eu m-am apucaaat sa tot boscorodesc pe marginea textului tau, scuze:)