Arcanu poate nici nu a fost
l-a inventat un copil solitar care
clădea din cioburi de sticlă palate pentru furnici
Geza bácsi este desigur o nălucire îngenuncheată
în fața
la masa mea se așezase moartea cu nonșalanță
fără să-mi ceară permisiunea
picior peste picior în genul marlene dietrich
de sub pălăria cu voaletă buzele cărnoase
zâmbeau malițios printre
doctore mă doare sufletul hăcuit
în abatorul indulgenței pe care
istoria zâmbind cu subînțeles
mi-a administrat-o conștiincios
în doze mici repetate
prietenul meu adevărul
(un pacient mai
mulți vor spune poate
aceasta nu e poezie
știu eu poate de vină e toamna
cu gheara agățată
de ultima stea
ori de ultima frunză care cade
de pe creanga strivită
de rușinea propriului
MB