Cuvintele sunt de prisos, când inima își pierde ritmul
Aer în piept, lăsat pe spate, ascult cum trece timpul.
Manșeta unui tensiometru îmbrățișează cordial
Aorta-mi răbufnind alert în ropot
Îmi este foame de viață, iar ea mă pune la dietă,
Viața-i un cumul de grăsimi în așezare imperfectă.
Felii din cruda vorb-a lumii devin tăioase, indiscrete
Influențându-ți existența și viziunile
Singurătate în repaus dominical,
Sufletul meu vrea să-mi curețe gândul,
Ceasornicarul amorțit bate-n fundal
Și mă determină să urăsc timpul.
În deznădejdea vieții pășește cu sfială
Un gând
