Poezii

Cuvintele sunt de prisos, când inima își pierde ritmul Aer în piept, lăsat pe spate, ascult cum trece timpul. Manșeta unui tensiometru îmbrățișează cordial Aorta-mi răbufnind alert în ropot

Îmi este foame de viață, iar ea mă pune la dietă, Viața-i un cumul de grăsimi în așezare imperfectă. Felii din cruda vorb-a lumii devin tăioase, indiscrete Influențându-ți existența și viziunile

Singurătate în repaus dominical, Sufletul meu vrea să-mi curețe gândul, Ceasornicarul amorțit bate-n fundal Și mă determină să urăsc timpul. În deznădejdea vieții pășește cu sfială Un gând