Poezie
shroud of false
1 min lectură·
Mediu
sunt lucruri care nu se pot împături, nici măcar mototoli,
cum ai face cu un boț de hârtie sau cu fapta rotundă și dulce a unui copil ștrengar
sau cu orice obiect prin care mâinile, adunându-l, se dezlipesc de trup.
lucrurile care nu se pot împături sunt mirositoare ca bălegarul proaspăt
și zac într-un colț de grădină de unde cineva le transportă, în găleți, la rădăcină.
prin ele trec mereu mai multe ațe decât printr-o ie cusută de bunica
și pe noduri, adesea, ți se așază musca, nutrind gânduri fierbinți;
după eclozări succesive, fantasma ațoasă se deșartă într-un step de funigei
după eclozări nereușite,lucrurile ce nu se pot împături se uită cu jind la grămada de larve
prin larve trec ațele lucrurilor ce nu se pot mototoli
negre ca măruntul de șarpe
001.013
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 11
- Actualizat
Cum sa citezi
masha djinn (nepoata). “shroud of false.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/masha-djinn-nepoata/poezie/1735499/shroud-of-falseComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
