poem

mă-nvârt în jurul somnului ca și când

aș vrea să ocolesc o piatră și piatra, deșucheată, face cum face

și mi se strecoară în sân.

cred că în mintea ta somnul se preface în moarte și mă vezi așa

umblând cu moartea-n sân. n-am ce-ți face.

e o chestiune de metodă mai degrabă, perfecționată în timp.

cum înveți să mergi pe vârfuri să nu-l trezești altfel

somnoros te ia în spinare și târârâm vezi praștii cu dantele în loc de elastic

și creioane cu inimi jucăușe prin care înseși venele tale trec râzând.

ba mai bine nu. cu puțin scărpinici îți reglezi pulsul dai pe delete orice tatuaj alb

pe pielea asta neagră. dar cum în 43 bunică-ta stătea în leagăn și auzea uruitul avioanelor

check it out fără să știe ceva în somnul ei pitic

tot așa eu în leagănul meu îmi imaginez războaie

din care tu ești singurul supraviețuitor, emil.

și din cerc fac o spirală care mă aduce înapoi

inspir tensiunea uit să o dau afară mă umflu ca o broască atomică

ard totul las în jurul meu spațiu

cât pentru o mie de orchestre cântând

a noua numai pentru tine