fragmente

de o vreme îmi ascund febra în cearșafuri reci
cu flori brodate in zile-ncepute cu tine
genunchii îmi ascultă sânii
au prins petale in soapta lor
un braț îmi înțelege tâmplele
amortesc amintirea unei atingeri
celălalt îmi înfășoară tălpile
au uitat sa mai calce pamantul ce te-a ascuns
departe de mine
mi-e sângele minat cu dor de explozii
și îmi izbește în trup ca pietrele într-o sticlă goală
ciobesc putin cate putin prezentul

de o vreme imi ascund sangele-n cearceafuri
cu flori brodate in zile reci
fara tine

am incercat sa calc cu grija printre versurile puse de tine aici.

Victor,
îți mulțumesc pentru tine, pentru grijă, pentru versurile tale ce îmi umplu cumva golul și sunt sigură că înțelegi ce vreau să spun, ca și faptul că simt ceea ce tocmai am spus(scris). Nici măcar nu ai călcat printre versuri, îmi pare că ai adiat împlinire.
Te aștept oricând vei dori.
Cu drag,

debuteaza destul de ciudat, desi ideea devine apoi extrem de fluenta cu reprezentari care plac (poate cateva comparatii explicite, care impun imagini frumoase, pierd prin expunerea atat de directa).
mi/a placut ca ai pus himeră tarkovskiană, desi nici paciurea nu sta rau. :)

Florin, poezia debutează cu o femeie care se ghemuiește dorind să adoarmă, crezând că într-adevăr somnul este egal cu speranța, numai că tocmai atunci o ispitește nevoia de a fugi din ea, asemeni Stalker-ul lui Tarkovski. Călăuza ei însă este amintirea, finalul se pare că se perpetuează...:)
Paciurea...:) mda, poate ca idee, Himera nopții putea fi așezată în drumul ei, numai că ea nu vrea să amplifice sensurile realului, ea ar vrea doar liniște, acolo unde nu poate fi.
Mă bucur dacă ți-a părut o poezie interesantă. Cât despre explicit, uneori e mai ușor așa și chiar mai bine, dintr-o anumită perspectivă pe care o știi foarte bine :)
Cu drag de tine,