Poezie
Craiul norilor (3)
3 min lectură·
Mediu
......................
Ea îl mai ține-un pic pe foc,
Să mai deguste-o clipă –
Ca fetele ce iau ca joc
A dragostei risipă,
Apoi, pe-un ton îngrijorat –
Cum zorii bat la ușă
Și vis nu-și vrea neterminat –
Îi spune jucăușă:
"Din 'nălt de cer te chinuiești
Să mă găsești, iubite,
În microcosm și-n vieți lumești
Priviri ai ațintite...
Aproape-mi ești a-mi da sărut
Și-ți spui că sunt departe?
Cu-mbrățișare ești ținut,
Nimic nu ne desparte
Și-a ta voi fi în veci de veci,
Cu dragoste fierbinte,
Aievea-n zi de vrei să treci
Cu mine înainte,
În viețuire, scumpe-odor,
Spre-a ne-mplini iubirea,
La fel ca orice muritor
Ce-și află-n ea menirea.
Nedespărțiți din răsărit
Și-n dragoste senină,
Pe drumul către asfințit
Ne-om răsfăța-n lumină.
În nopți vom adormi-n alint
Și doica, buna lună
Ne-a țese-n raze de argint
A viselor cunună
Și-om fi-mpreună fericiți
Prin viața orbitală,
Cu împăcare și uniți
Spre stingerea finală."
Răspunde craiul abătut,
Cu vocea șoptitoare
Pe care griji au început
Să pună apăsare:
"În somnul tău m-ai plăsmuit
Cu dragoste și-ardoare,
Dar ce îți spun și ce-am vorbit
Þi-nchipui în visare...
În trai de zi cu zi aș vrea
Să fim în veșnicie,
Să te-nsoțesc, de s-ar putea...
Dar sunt o reverie!
Suflarea vieții e un dar
Păstrat pentru ființă,
Doar Sântul Duh ce are har
L-mparte-ntru credință."
Ea-i vede capu-n piept lăsat
Și patimi prind s-o ardă –
Ca mândrele de măritat –
Alesul să nu-și piardă.
Visarea-i stinsă lin de zori
Ce pleoapă îi ridică,
Lucirea-i scapără-n fiori
De temere și frică,
Cătându-l printre norii albi,
Prin mase călătoare
De rotofei și de rozalbi,
Pe cel ce nu apare...
Cu noaptea speră-n vis iubit
Și-adoarme încordată
Că-l va-ntâlni pe cel dorit,
Dar el nu i se-arată...
De nopți și zile-n căutări,
În doliu chipu-și ține
Și-n neguri dese, cu mustrări
Și-nchipuite vine.
În lacrimi și adânci oftări,
Din deznădejde, spaimă,
Fierbinte rugă-n căinări
Dumnezeirii-ngaimă:
"Din mică inimă de lut
Te rog, pe Tine, Sfinte,
Să termini ce ai început
Punându-mi visu-n minte
Și dă-i trăirii mele sens,
Iubitu-mi nor drept mire,
Că Tu ești Cel ce-n vast imens
Mă ții în cumpănire!"
.................
Nebănuite-s vreri cerești,
Cu pilde și cu-amaruri...
În rugi aprinse, pământești,
Cerute-s numai daruri...
Dar de-i frumosul nepătat
Și sinceră iubirea,
De suferință ești iertat,
Să-ți afli fericirea.
.................
O noapte trece-n rugăciuni
Sub disc de lună plină;
În așteptare de minuni,
O tânără suspină
Și pe când zorii-i cântă blând
În nouă zi senină,
Își vede prințul nor zburând,
În straie de lumină.
Sărut își dau, la piept se strâng,
Cum vise-au împlinite,
Ființe, stele râd și plâng
Cu inimi copleșite.
Când contopiți în oglindiri,
Iubire-și jură, sfântă,
Din tainice nemărginiri
Un cor de îngeri cântă.
Îmbrățișați se țin cu-alint
Din zori, prin zi și-n noapte,
Când doica lună țese-argint
Și îi dezmiardă-n șoapte.
De-atunci, înconjurați de rai
Și dragoste fierbinte,
Frumoasa și iubitu-i crai
Își fericesc Părinte.
001.251
0