Poezie
Craiul norilor
(1+2+3 = frumosul poate fi si firesc)
8 min lectură·
Mediu
Pe când misteric univers
S-a-mpins să se desfacă,
Pământul s-a născut divers,
Din preasfințită joacă.
Rotundul bulgăre-nroșit
Din focul plămădirii,
În lave-n sânge de granit,
Þipă dumnezeirii.
Întâi, prin rouă s-a scăldat,
Apoi sub ploi și mare,
Răcindu-se cum i-a fost dat,
Din cap până-n picioare.
Cu mic, cu mare, frații săi
Horit-au pe-ocolite
În jurul soarelui văpăi,
Pe-ovale, largi orbite.
Copiii reci și-ncinși și buni
Crescut-au împreună,
Răsplăți primit-a și minuni
Doar Térra, dulcea jună:
Că suflet nu-i mai nepătat –
Mândrețe-ntre planete –
Și mai gingaș și delicat
Decât al mândrei fete.
Născută-a-l zămisli pe-Adam,
Ea însăși raiul este
Sămânța vieții de-om și ram,
Prin vrerile celeste.
Cu doica lună ce-n vegheat
Prin preajmă o răsfață,
Străluce chipu-i minunat,
Plăpând și plin de viață.
Un voal de aer răcoros
Cu-albastru o îmbracă,
Prin ape-i cânte unduios,
Rotirea i-o petreacă,
Din albul orbitor, lumini
Îi stau pe cap coroană,
Eșarfă verde de grădini,
Pe fruntea-i diafană.
Agat e soarelui în zi
Și onix noaptea, lunii,
Că aștrii prind a o-ndrăgi
Și-a se-nchina minunii!
Spre-a se uni în infint
Făr' de regret și teamă,
Din cosmosul nemărginit
Stelarii prinți o cheamă.
Comete iuți, quasarii vii
Îi spun de nemurire,
Și unde-n care galaxii
E viață și iubire...
Din Orion, pulsar poet
Emite-n viers cuvinte;
Roșește-argintul din pomet,
Șoptindu-i jurăminte:
"Miracol viu pe bolți de cer,
Senină Térra-mi dragă,
Suavu-ți chip de giuvaer
Cu dragoste mă leagă
Și greu mi-e, înger luminat,
Și nu știu ce mă ține,
Întregul cosmos să străbat
Și-un strop să sorb din tine!
În piept mi-e apăsat nucleu
Prin masa instabilă
Și-n beznă nu mai am traseu
De dragul tău, copilă!"
Ridică Térra pleoapă-ncet
Sub razele solare,
Cunună-și pune violet,
Furtună-n cingătoare,
Apoi, cu glas netulburat
Galantului îi spune
Că gându-i e de nepătat
Și mințile-și adune:
"Sărman nefericit pulsar,
Visezi la o regină!
Iubirea-mi să îi dau în dar,
Pe-un crai aștept să vină.
Eu nu voi fi a ta nicicând –
Cum timpul ne desparte,
Te vei topi pe drum sperând –
Destine-avem aparte!
Din mândre constelații poți
S-alegi pe orișicare:
În Lira, mai presus de toți
E Vega sclipitoare,
Și Bellatrix sau chiar Rigel
Râvnesc să-ți fie soațe
Și-așteaptă, chiar de multicel,
Cu foc te-a strânge-n brațe.
De lângă tine, de nu vrei
Să îți alegi mireasă,
E plin tot cerul de scântei
Ce-n cale vor să-ți iasă.
Mă lasă dar, cu traiu-mi vis,
Cu ne-mplinita soartă
Și săvârșește ce ți-e scris
De Cel ce-a vrut să-mpartă!"
Pulsaru-n tremur palpitând,
Cu pleoape resemnate,
Se-nchide cu amarnic gând –
În sin-gu-la-ri-ta-te...
Degeaba Térra-l strigă iar,
El se coboară-n hăuri
Prin vidul fără de hotar,
Prin tromba negrei găuri.
E tristă fata și-n regret,
C-o lacrimă pe geană
Și-ntoarce spatele încet,
Spunându-și cu dojană:
"Era frumos, da-ndepărtat
Și cam vorbea în dodii,
Pereche, nu ne-am fi-mpăcat –
Eram din alte zodii!"
.................
Își culcă Térra, chip umbrit
Pe-a nopții-ntunecare
Și visul drag neisprăvit
Și-urmează cu ardoare:
Și-nchipuie repetitiv
Același roi de nouri
Din care sună afectiv
Șoptire în ecouri,
Cum trec deasupra sidefați,
Uniți în bucle dalbe,
Urmându-și drumul legănați
În nesfârșite salbe.
"Oprește-i, dragule zefir,
Să deslușesc ce-ngână
Și-apoi, pe olm de trandafir
În continuare-i mână."
"Stăpână, gândurile-ți vezi
Prin somn de peste noapte,
Și ce n-aș da, ca să mă crezi
Că-ți pun pe buze șoapte...
Din drumul lor să le opresc?
Acum e-ntâia oară
Și n-o să știu să le pornesc
Ca visul să nu-ți piară!"
"La adiere frâu să pui,
Că tare mă frământă
Să aflu ce și cum, și-a cui
E vocea care-mi cântă!"
Zefirul, paj ascultător,
Se opintește-n hățuri
Și nori, din zbor de visător,
Trezește din răsfățuri.
Întregul cer a-ncremenit,
Niciunde-i vizitiul,
Doar norii își prefac grăbit
În vinețiu tot griul.
Din plumbul dens de cumulus
Pornește drept, enormă,
Tornadă-ajunsă cirrus, sus,
Ce-n tânăr se transformă.
Frumos și dulce-i – ca-n povești,
Și-nalt, cu dalbe plete,
Că ar suci la minți lumești
Și-ar prăpădi prin fete.
Un strai de nea cusut de zori,
Puterea-i conturează,
Și ochi de-azur, rătăcitori,
Cu-adâncuri fascinează.
Obrazu-i alb, catifelat,
O stea-i pe fruntea trează,
Și brațe de sidef sculptat,
La piept încrucușază.
Se-ntoarce roată-n căutări,
În sus și-n jos privește
Și vocea-i tunet peste mări,
Atunci când glăsuiește:
"Mi te arată, de-ai curaj
Și m-ai trezit la viață,
Oprindu-mi legănat voiaj
Spre-o nouă dimineață!
Privește-mi surii supărați,
Ce-adastă-n nemișcare,
Cum n-au de cine-a fi mânați
Spre mult râvnita zare!
Arată-mi-te, suflet rău,
S-admiți nesocotința
De-a face după capul tău
Și-a-mi înfrunta voința!"
Sărmana Térra n-are grai
Sorbindu-l din privire
Pe-acel sortit să-i fie crai –
Cu foc, dorit drept mire –
Iubitu-atât de așteptat
Prin viața-i cânt să fie,
Miracolul înmiresmat,
Izvorul de-apă vie."
Sfioasa-ncepe a-i șopti –
Cum doar o fată-ar spune,
Voind anume-a-nvălui
Cu dor și-afecțiune:
"Mă ceartă că am îndrăznit,
Preasfântă arătare,
Din drumul tău spre infint
Să-ți întrerup plimbare...
Și iartă-mi gând nevinovat,
Nedemna-mi cuviință
De-a-mi pune sufletul curat
Pe-a inimii dorință...
Mărturisesc că în abis
De suflet de copilă,
Odor, mi te-am ținut închis,
Crezând ca o sibilă
Că va veni și ziua când
Ieși-vei în lumină
Și iată că-mi învii în gând,
Prin visul ce m-anină..."
El se apleacă-n căutări,
Cu stea aprinsă-n frunte,
Deasupra pâclei de pe mări,
Prin creștete de munte,
Să afle glasul neștiut,
Prin valuri și țărâne,
Să vadă chipul nevăzut
Al blândei, dulcii zâne;
Că liniștea-i s-a spulberat
Și piept și gând frământă,
Adânc de ochi s-a-ncețoșat,
Iar inima îi cântă:
"Departe nu ești, negreșit,
Þi-alungă sfiiciune!
Dezvăluie-te chip iubit,
Că doar voiesc a-ți spune
Că-n suflet rece-ai picurat
Cu glas de preacurată
Un elixir înmiresmat,
Ce-n dragoste mă-mbată
Și de te-ascunzi, m-oi prăpădi,
Fecioară fermecată,
Că doru-ncepe-a chinui...
Ai milă și te-arată!"
.................
Ea îl mai ține-un pic pe foc,
Să mai deguste-o clipă –
Ca fetele ce iau ca joc
A dragostei risipă,
Apoi, pe-un ton îngrijorat –
Cum zorii bat la ușă
Și vis nu-și vrea neterminat –
Îi spune jucăușă:
"Din 'nălt de cer te chinuiești
Să mă găsești, iubite,
În microcosm și-n vieți lumești
Priviri ai ațintite...
Aproape-mi ești a-mi da sărut
Și-ți spui că sunt departe?
Cu-mbrățișare ești ținut,
Nimic nu ne desparte
Și-a ta voi fi în veci de veci,
Cu dragoste fierbinte,
Aievea-n zi de vrei să treci
Cu mine înainte,
În viețuire, scumpe-odor,
Spre-a ne-mplini iubirea,
La fel ca orice muritor
Ce-și află-n ea menirea.
Nedespărțiți din răsărit
Și-n dragoste senină,
Pe drumul către asfințit
Ne-om răsfăța-n lumină.
În nopți vom adormi-n alint
Și doica, buna lună
Ne-a țese-n raze de argint
A viselor cunună
Și-om fi-mpreună fericiți
Prin viața orbitală,
Cu împăcare și uniți
Spre stingerea finală."
Răspunde craiul abătut,
Cu vocea șoptitoare
Pe care griji au început
Să pună apăsare:
"În somnul tău m-ai plăsmuit
Cu dragoste și-ardoare,
Dar ce îți spun și ce-am vorbit
Þi-nchipui în visare...
În trai de zi cu zi aș vrea
Să fim în veșnicie,
Să te-nsoțesc, de s-ar putea...
Dar sunt o reverie!
Suflarea vieții e un dar
Păstrat pentru ființă,
Doar Sântul Duh ce are har
L-mparte-ntru credință."
Ea-i vede capu-n piept lăsat
Și patimi prind s-o ardă –
Ca mândrele de măritat –
Alesul să nu-și piardă.
Visarea-i stinsă lin de zori
Ce pleoapă îi ridică,
Lucirea-i scapără-n fiori
De temere și frică,
Cătându-l printre norii albi,
Prin mase călătoare
De rotofei și de rozalbi,
Pe cel ce nu apare...
Cu noaptea speră-n vis iubit
Și-adoarme încordată
Că-l va-ntâlni pe cel dorit,
Dar el nu i se-arată...
De nopți și zile-n căutări,
În doliu chipu-și ține
Și-n neguri dese, cu mustrări
Și-nchipuite vine.
În lacrimi și adânci oftări,
Din deznădejde, spaimă,
Fierbinte rugă-n căinări
Dumnezeirii-ngaimă:
"Din mică inimă de lut
Te rog, pe Tine, Sfinte,
Să termini ce ai început
Punându-mi visu-n minte
Și dă-i trăirii mele sens,
Iubitu-mi nor drept mire,
Că Tu ești Cel ce-n vast imens
Mă ții în cumpănire!"
.................
Nebănuite-s vreri cerești,
Cu pilde și cu-amaruri...
În rugi aprinse, pământești,
Cerute-s numai daruri...
Dar de-i frumosul nepătat
Și sinceră iubirea,
De suferință ești iertat,
Să-ți afli fericirea.
.................
O noapte trece-n rugăciuni
Sub disc de lună plină;
În așteptare de minuni,
O tânără suspină
Și pe când zorii-i cântă blând
În nouă zi senină,
Își vede prințul nor zburând,
În straie de lumină.
Sărut își dau, la piept se strâng,
Cum vise-au împlinite,
Ființe, stele râd și plâng
Cu inimi copleșite.
Când contopiți în oglindiri,
Iubire-și jură, sfântă,
Din tainice nemărginiri
Un cor de îngeri cântă.
Îmbrățișați se țin cu-alint
Din zori, prin zi și-n noapte,
Când doica lună țese-argint
Și îi dezmiardă-n șoapte.
De-atunci, înconjurați de rai
Și dragoste fierbinte,
Frumoasa și iubitu-i crai
Își fericesc Părinte.
mS
001.122
0