Vreau

Vreau să fiu mai sus decât norii. Sa plutesc cu gândul deasupra mărilor. Și totodata să fiu mai presus decat munții În toată măreția lor. Vreau sa ating culmile iubirii Dincolo de orice aparențe. Dac-ar fi stiința tăinuirii, Poate si viața ar avea esențe. Și-acum, pe la-nceput de an, Stau, recrutând a mele gânduri. Dar totuși... îmi amintesc cât de greu mi-a fost acum câteva zile... când tindeam spre moarte... sau mai bine zis spre neputință.... iar nu e bine... Și totuși alții sunt mai buni. Net superiori, dar fără vlagă. Iar noi* stăm așteptând de luni Schimbarea vieților. Întreagă. noi* = cei din jur și eu. Unii nu mă înțeleg. Și zic că vreau Să mă afirm într-un domeniu. Dar cred c-am să le zic pe șleau: Ce-o să le zic???????? Nu pot da un răspuns final, Când nici nu știu ce îmi doresc. Dar vreau să fiu mai abisal În locul meu.Unde trăiesc. Din nou îmi zic: Când n-are rost? Viața să ți-o duci cu ură. Când poți să fii ... să zicem prost! Și poate doar zicând din gură, Că n-are rost. Sau că marmota Își vede doar de treaba ei. (așa o fi? tre\' s-o-ntrebăm... nici nu mai pot de dorul ei...) Așa... deci... Să zicem: ăsta-i un final Da\' n-are rost. Nu vreau să fie.. Ceva ce-a fost, ceva banal Ci vreau ca-ntreaga veșnicie S-o simt in mine... parca vin de la spitalul ăla ... fie Că n-are rost s-o mai lungim. Din nou...nu cred că are rost. Viața s-o traiești cu ură. Când poți să nu mai fii un prost Și nu doar trăncănind din gură. Tu ai putea avea un țel!! Fiind mai sus ca multă lume. Dar ai nevoie de ... de EL Ca să te-ajute, să te-ndrume. Așa că totul are rost Încearcă numai... e o fază C-ai să te vezi.. mai sus...nu prost.. Și-ai sa ajungi .... Mai sus decât norii... Deasupra mărilor... Și mai presus decat munții... În toată măreția lor.