Poate e prea mult...

Și am crezut că El nu-i... dar ESTE!!! Am credință că El există, și mai mult de-atât, sper să-L văd... pentru că abia acum îmi aduc aminte că păcatele noastre pun un zid de desparțire... și mă văd singur și deprimat într-o lume fără El... unde ar putea fi daca noi creem zidul? Știu că e acolo... și îl pot arăta și altora... dar nu-L văd... asta pentru că în această seara am realizat de ce... Cum poți să-L vezi dacă nu renunți la tine? Cum poți să-L vezi dacă nu te analizezi și nu te vezi slab? Cum poți să-L vezi dacă nu renunți la prieteniile false? De-acu e evident că n-are nici un rost să continui fără El... de aceea azi, s-ar putea să nu mai fiu cel ce-am fost... s-ar putea să spun în față mai multe chestii... s-ar putea să-mi pierd vechii prieteni, dar să încep ceva mai mult. De fapt prea puțin îmi pasa, atât timp cât aceștia mă duc spre iad... nu mai vreau. Chiar dacă iadul e considerat endoterm sau exoterm printr-o demonstrație absurdă, sincer nu vreau să aflu, așa că multe se vor întâmpla de astăzi încolo... nu-i aur tot ce strălucește... nu toți sunt rătăciți în viață... ce-i tare nu se învechește... și rădăcini adânci nu-ngheață... cenușa încinge foc deodată... lumini iau umbrele la goana... ca nou tăișul rupt se-arată... și regi. Aceia fără coroana. Poate nu chiar regi, dar fii ai REGELUI.